Doi mercenari români şi-au pierdut viaţa și patru au fost răniți în confruntările din Congo. Ei aveau contracte private pentru a antrena armatele locale

8 februarie 2024, 12:24 (actualizat 8 februarie 2024, 18:37)

Doi foşti militari români au fost ucişi în Congo, iar alţi patru sunt în stare foarte gravă după ce au fost atacaţi de o grupare de rebeli. Românii sunt mercenari care au plecat în Africa, unde aveau contracte private pentru a antrena armatele locale. Ei ar fi fost angajaţi tot de un român, fost luptător în Legiunea Străină, cercetat în urmă cu peste 10 ani de DIICOT pentru trafic de droguri şi arme.

Atacurile rebelilor din gruparea M23 au loc în estul Republicii Democrate Congo. Acolo unde ar activa și mulți luptători români, care sprijină forțele guvernamentale. Dintre aceștia, 30 au fost implicați într-o confruntare violentă cu rebelii, potrivit unor date apărute în presă.

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului: Din surse deschise, este vorba despre cetățeni români, care însă se aflau în Republica Congo în baza unor angajamente comerciale private și atunci statul român, în afară de o consultanță consulară normală, nu este implicat în niciun fel.

Ministerul de Externe a anunțat că informațiile obținute până acum arată că doi români au murit și patru au fost răniți. Oficialii din minister monitorizează situația, iar la nivelul Celulei de Criză Interinstituțională se fac demersuri pentru verificarea informațiilor din teren. Statul român nu este implicat în acest caz.

Date neoficiale arată că luptătorii români au plecat în Congo cu contracte private, pe 3 luni, și ar fi plătiți cu 15.000 de euro pentru această perioadă.

Potrivit unor informații citate de presa de la noi din țară, românii au fost duşi în Congo de Horaţiu Potra, un bărbat de 54 de ani din Sibiu, cu un trecut controversat. Acesta a fost luptător în Legiunea Străină, iar la finalul anilor ’90 făcea parte din garda de corp a emirului Qatarului. De câţiva ani are contracte cu guvernul din Congo şi duce frecvent foşti militari care să-i antreneze pe cei din armatele locale. În 2022, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, Potra dădea lecţii pe reţelele de socializare despre cum se acţionează în război.

Horațiu Potra: Fiţi pregătiţi din timp, să nu fiți luați prin surprindere când sirenele vor suna și vor începe bubuiturile și țineți minte, se spune așa: un soldat bun este un soldat în viață.

În acest timp, situația umanitară în zona confruntărilor dintre rebeli și forțele guvernamentale se degradează de la o zi la alta. Mii de oameni au fugit din calea luptelor.

Elisabeth Rebecca, refugiată: Au fost multe schimburi de focuri. Au venit cei de la M23, au ars case. Ne-au obligat să le dăm toţi banii. Unii dintre noi şi-au pierdut chiar şi copiii, Au fost mulţi ucişi şi răniţi. Când au intrat în case, au luat totul, au ucis oameni şi au luat animalele.

Reprezentantul Națiunilor Unite în acest stat african depune eforturi pentru a limita proporțiile conflictului.

Jean-Pierre Lacroix, reprezentant ONU: Este o situaţie îngrijorătoare, în special în nordul Kivu şi Goma. Am vorbit cu guvernatorul despre cooperare, în special coordonarea cu FARDC şi coordonarea necesară cu alţi actori, inclusiv forţa SADC, care este desfăşurată în prezent.

Mișcarea M23 este o grupare rebelă congoleză formată în mare parte din etnici tutsi, care acționează de câțiva ani în estul Republicii Democrate Congo, în special în provincia Kivu de Nord. Presupusul sprijin al Rwandei pentru M23 a provocat un control internațional, ceea ce a dus la declinul grupului până în 2013. M23 a reapărut în 2017 și a luat avânt în 2022, capturând Bunagana.

Din cauza acestor confruntări, Ministerul român de Externe recomandă evitarea deplasărilor ce nu sunt necesare în Republica Democrată Congo.


ACTUALIZARE: MAE informează că monitorizează cu atenție situația, iar la nivelul Celulei de Criză Interinstituțională (CCI) au fost efectuate demersuri pentru verificarea informațiilor din teren pe canale specifice.

Ministerul Afacerilor Externe menționează că CCI funcționează în regim de permanență 24/7 de la momentul activării, inclusiv pentru identificarea de modalități de sprijin pentru cetățenii români care se află în eventuale situații deosebite.

Potrivit informațiilor disponibile la nivelul CCI, la acest moment rezultă decesul a doi cetățeni români și rănirea a altor patru cetățeni români în evenimentele recente din R.D. Congo.

Reiterăm faptul că MAE recomandă evitarea deplasărilor ce nu sunt necesare în Republica Democrată Congo având în vedere că situația de securitate din această ţară este extrem de volatilă. Alerta de călătorie pentru R.D. Congo este disponibilă la https://www.mae.ro/travel-alerts/2902.


Trei mercenari români şi-au pierdut viaţa în confruntările din Congo, dintre grupările rebele și armata guvernamentală. Incidentele au avut loc într-o provincie din nordul ţării, între forţele guvernamentale și rebelii din gruparea M23, potrivit presei internaţionale.

Alţi 20 de mercenari români ar fi fost răniţi în timp ce luptau de partea armatei.

Din surse deschise, este vorba despre cetățeni români, care însă se aflau în Republica Congo în baza unor angajamente comerciale private și atunci statul român, în afară de o consultanță consulară normală nu este implicat în niciun fel, a explicat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Mii de civili au plecat din nordul ţării, unde au loc luptele, în regiuni mai sigure.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite