Trei agenţi de poliţie din județul Iași au fost reţinuţi pentru că au luat mită de la şoferi

Anchetatorii au făcut percheziții la posturile de Poliţie Cristeşti şi Lespezi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Secţia de Poliţie Rurală 6 Paşcani.
Cei trei agenți sunt cercetați pentru luare de mită în formă continuată: au pretins şi au primit diferite sume de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic pentru a nu-i sancţiona contravenţional.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a pus în mişcare acţiunea penală faţă de cei trei agenţi de poliţie pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi a dispus reţinerea acestora pentru 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de 11 octombrie, să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Sursa: Agerpres