Transportul public din București, pe butuci

26 January 2026, 21:21

Societatea de Transport București este la un pas de faliment. Din cauza datoriilor, furnizorii refuză să mai livreze lubrifianți sau piese de schimb, ceea ce ar putea duce la scoaterea din circulație a mai multor autovehicule. În plus, primarul Capitalei spune că s-a pus deja gaj pe mai multe tramvaie, autobuze și troleibuze. Totul, în contextul în care Consiliul General vrea să crească prețul unei călătorii de la 3 la 5 lei.

Conducerea Societății de Transport București anunță că are datorii de 100 de milioane de lei către furnizori și, din acest motiv, ar putea să nu mai primească lubrifianți și piese.

Dragoș Porojnicu, jurnalist TVR: În adresa trimisă Primăriei Generale, reprezentanții STB spun că o consecință directă a lipsei banilor constă în reducerea flotei active, ceea ce înseamnă autobuze trase pe dreapta și timp de așteptare tot mai mare pentru călători.

Unii dintre furnizori au cesionat deja creanțele STB către Instituții Financiare Nebancare, ceea ce poate duce la executarea silită a societății.

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei: Primăria are datorii la STB de 1,2 miliarde de lei. S-au acumulat între timp și nu greșesc dacă spunem că avem 1,5 sau 1,6 miliarde de lei datorii STB la ANAF și Primăria trebuie să plătească subvenția. Avem gaj troleibuze, autobuze, tramvaie și putem fi executați dacă nu plătim aceste datorii.

Florian Ivan, avertizor de integritate STB: Vinovații sunt mai mulți: atât Consiliul General care ar fi trebuit să se ocupe din 2012 și până în prezent de achitarea acestei datorii. Între timp, a apărut un actor principal – Asociația de Transport Public București Ilfov – prin care trece subvenția de la Capitală către societățile de transport de pe rază Bucureștiului și care nu își face obiectul activității.

Pe lângă problemele semnalate, STB  riscă să rămână și fără curent electric pentru tramvaie și troleibuze. Datoria către furnizorul de energie a ajuns la peste opt milioane de lei.

Dragoș Dincă, prof.univ. Administrație Publică, SNSPA: Este o societate care s-a învățat să trăiască din acesta subvenție. Este o societate care nu funcționează pe principii de piață, o societate care să genereze activități și venituri care să îi acopere cheltuielile. Situația de față este rezultatul provizoratului, este rezultatul unui management foarte slab.

Am cerut și reprezentanților STB să ne spună ce soluții au pentru a ieși din actuala criză și cum îi va ajuta intenția Consiliului General de a crește prețul unei călătorii de la 3, la 5 lei, sau a unui abonament lunar, de la 80, la 100 de lei. Până la ora difuzării reportajului la Ora de Știri, nu am primit însă niciun răspuns.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite