Traian Băsescu: „DNA trebuie salvată de Codruța Kovesi. Instituţia a făcut „abuzuri uriașe”, iar România va plăti enorm”

Băsescu despre abuzurile DNA
Băsescu despre abuzurile DNA
3 iulie 2017, 10:16

Traian Băsescu a opinat că „DNA trebuie salvată acum de Codruța Kovesi” și că fiecare zi a acesteia la conducerea DNA „stirbește autoritatea și credibilitatea” instituției.

„Laura Codruţa Koveşi „nu știe carte”. Procurori de elită s-au împotrivit numirii ei la conducerea DNA”

Fostul șef al statului a declarat, duminică seara, la România TV că, în urmă cu aproape cinci ani, o serie de „procurori de elită” s-au împotrivit numirii Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA pe considerentul că „nu știe carte” și nu e pregătită să conducă respectiva instituției.

El a mai spus că „breșa” din interiorul acestei instituții s-a creat la DNA Ploiești, iar apoi și alți procurori și polițiști judiciari din București au avut curajul să vorbească despre „lucruri în neregulă din interior”.

DNA a făcut „abuzuri uriașe”, iar România va „plăti enorm”

Potrivit lui Băsescu, DNA a făcut „abuzuri uriașe”, iar România va „plăti enorm” în momentul în care persoanele care „nu au avut parte de un proces corect” se vor adresa CEDO.

Totodată, Traian Băsescu a mai spus că, în calitate de politician, va lupta ca ”instituțiile de forță” ale statului român „să lucreze după lege și nu după bunul plac”, adăugând că „greșeala” pe care a făcut-o el, de a „pune oameni cu zero experiență în aceste funcții, nu mai trebuie repetată”.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite