Tradiții românești în Spania: Festivalul ”Nu uita că ești român”

31 mai 2024, 13:56 (actualizat 31 mai 2024, 15:25)

Românii din Castilla La Mancha s-au prins în horă şi le-au arătat spaniolilor cele mai frumoase tradiţii româneşti, inclusiv obiceiurile de nuntă. La festivalul „Nu uita că eşti român” au participat toate cele 13 Parohii din ţinutul lui Don Quijote. Urmăriţi un reportaj de Oana Dobrescu.

Mersul după mireasa, pețitul sau dansul găinii au fost printre cele mai inedite momente.

A fost o reală bucurie pentru toți cei prezenți aici la Tomelloso, în inima Castillei La Mancha să asistăm la reconstituirea obiceiurilor din diverse zone ale țării și la recrearea unor momente inedite care ne-au transpus cu imaginația în gospodăriile tradiționale românești de odinioară, a spus Florența Ciobotaru, consulul României la Ciudat Real

Festivalul tradițiilor din Tomelloso este la a treia ediție.

În aceasta parte centrala a Castillei la Mancha ne regăsim 13 parohii cu diversificarea culturala care înfrumusețează tradiția și folclorul nostru romanesc cu care, cu multă bucurie și cu multă plăcere, la 3500 de km peste granițele tarii îl purtăm, a spus Cristian Suciu, protopop al protopapiatului ortodox român din Castilla La Mancha

Javier Navarro, primarul municipiului Tomelloso: Eu cred că este foarte important și relevant să recupereze și să își amintească de tradițiile lor, de cultura, de folclorul lor pentru că asta îi apropie de țară.

De la Festival nu au lipsit cozonacii și tradiționalele grătare cu mici românești produși în Spania.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite