Tot mai multe saloane de înfrumuseţare sau clinici stomatologice au început să ceară un avans în momentul programării

29 January 2025, 20:22 (actualizat 29 January 2025, 21:19)

Neprezentarea la progrămările făcute la coafor, medic, mecanic sau chiar avocat poate aduce firmei pierderi financiare care, la finalul lunii, ajung şi la zeci de mii de lei. Şi cum fiecare leu începe să conteze serios, tot mai multe saloane de înfrumuseţare sau clinici stomatologice au început să ceară un avans în momentul programării. Conceptul este răspândit în străinătate.

Nespectarea programărilor făcute la coafor, mecanic sau la medicul stomatolog pare să fie sport naţional la noi. Un obicei care atrage după sine pierderi financiare consistente mediului de afaceri.

Sunt cabinete stomatologice unde, săptămânal, spre jumătate dintre pacienți nu ajung la programare. Iar la coafor, unul din trei clienţi nu mai merge la salon, la ora rezervată.

Simona Biţă, director clinică stomatologică: Dacă 3 pacienţi din 7, cei programaţi zilnic, nu se prezintă sau din varii motive, anulează într-un timp foarte scurt, pierderile ajung undeva la 1.200 – 1.500 de lei. Vorbim despre manopere simple, cum ar fi consultaţia.

Ca să mai recupereze din pagubă, dar şi ca să îi responsabilizeze pe oameni atunci când îşi fac programări, tot mai multe cabinete stomatologice, saloane de înfrumuseţare, cabinete de avocatură sau chiar service-uri auto au început să ceară achitarea unui avans în momentul programării.

Lucian Miess, fondator lanţ saloane de înfrumuseţare: Costurile fixe de funcţionare ale unei locaţii cum ar fi lumina, cum ar fi chiria, cum ar fi costul salariaţilor care vin la program, acele costuri orare rămân neacoperite şi nici unitatea de timp rezervată nu mai poate fi valorificată.

Şi sălile de fitness au o astfel de strategie: cine nu onorează cel puţin două programări la rând nu se mai poate înscrie la orele de grup pe o anumită perioadă de timp, dar poate merge în continuare la sală.

Deniz Osman, reprezentant, sală de fitness: Numărul de locuri este limitat şi atunci a trebuit să adoptăm un sistem de rezervare, pentru că există acest risc de anulare sau de neprezentare. Am implementat şi un sistem de waiting list.

Adrian Negrescu, analist financiar: Pentru cei care lucrează cu populaţia e o perioadă extrem de dificilă, pentru că oamenii au din ce în ce puţini bani, plătesc mai greu şi sunt din ce în ce mai puţini clienţi. Blocajul financiar s-a accentuat foarte mult.

Oamenii spun că ajung să renunţe pe ultima sută de metri la programări și din cauza scumpirilor.

Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: Serviciile cosmetice au înregistrat în ultimul an printre cele mai mari creşteri de preţ. Faţă de anul trecut, pentru un tuns, vopsit sau un tratament facial plătim cu peste 11 procente mai mult.

La noi, conceptul este abia la început și este folosit doar în câteva sectoare. Rezultatele, însă, se văd rapid.

Cine condiţionează onorarea programării, înregistreaza deja mai puține situații în care oamenii nu se prezintă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite