Tot mai multe cazuri de Covid-19 în Austria și Franța. Specialiștii recomandă oamenilor să ”sară peste petrecerea de Crăciun”

17 December 2023, 12:43 (actualizat 17 December 2023, 12:47)

„Săriți peste petrecerea de Crăciun!”. Este avertismentul specialiştilor pentru austrieci. Motivul: zeci de mii cazuri de Covid au apărut numai în ultima săptămână. Este alertă şi în Franţa din cauza exploziei de îmbolnăviri.

Cotidianul austriac Heute trage un semnal de alarmă. Potrivit datelor centralizate de sistemul austriac de sănătate, cazurile de coronavirus au explodat cu zecile de mii în ultimele zile, în special la Viena. Într-un interviu acordat ziarului, Hans-Peter Hutter, un expert în medicină din capitala austriacă, spune: „Nu am învățat prea multe din ultimii ani. Reacționezi doar când te doare deja. Până atunci te bazezi pe responsabilitatea personală și asta nu a fost cazul ultimelor luni, altfel nu s-ar produce această creștere”.

Peste 1.000 de austrieci sunt internați din cauza infecției cu SARS-CoV-2, iar peste 40 de mii au fost în concediu medical din cauza coronavirusului, săptămâna trecută, de două ori mai mulți decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut.

Iată și ce le recomandă oamenilor expertul austriac: „Acolo unde sunt adunări mari de oameni, gândiți-vă dacă doriți cu adevărat să mergeți. Săriți peste petrecerea de Crăciun. Evaluați riscul și gândiți-vă și la familie, și la cei dragi. Dacă nu există altă opțiune când vine vorba de petrecerea de Crăciun, atunci aerisiți scurt la fiecare jumătate de oră. Purtați o mască atunci când stați nas la nas în transportul public. Același lucru este valabil și în situații precum în supermarket”.

Specialiștii le recomandă oamenilor să se vaccineze anti-Covid.

Și Franța se confruntă cu o creștere rapidă a îmbolnăvirilor de Covid-19, în apropierea Crăciunului. Creșterea numărului de infecții, notează Le Monde, coincide cu răspândirea foarte rapidă a variantei JN.1, deși noua tulpină nu pare a provoca forme severe ale bolii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite