Timiş: Tomografie în Coerenţă Optică, cea mai modernă tehnică de investigare a ochiului, la Spitalul CF

Control oftalmologic
Control oftalmologic
15 noiembrie 2022, 10:37

Cu ajutorul aparatului, se pot vizualiza straturile retinei, obţinându-se o imagine 3D a ochiului, realizând o hartă care contribuie la depistarea precoce a unor boli ale ochilor.

„OCT este similar ecografiei, dar în locul ultrasunetelor utilizează unda luminoasă în infraroşu care scanează straturile retinei şi ale celorlalte componente ale globului ocular. Astfel, se obţin imagini ale unor secţiuni foarte fine, cu grosimi de ordinul micronilor, chiar sub 10 microni, şi în felul acesta se realizează o vizualizare 3D a ochiului. Această tehnică imagistică este noninvazivă, noncontact, nedureroasă, neiradiantă şi nu necesită anestezie. În acelaşi timp, ne ajută la stocarea imaginilor. Practic, putem urmări evoluţia unei afecţiuni în timp”, a declarat, marţi, şeful Secţiei Oftalmologie a Spitalului CF Timişoara, dr. Ileana Bosun.

Aparatul permite o scanare foarte rapidă a ochiului cu ajutorul unei radiaţii luminoase cu infraroşu, iar imaginile obţinute astfel sunt la o rezoluţie mare, care permite identificarea modificărilor structurale ale ochiului. Straturile retiniene pot fi foarte uşor segmentate şi măsurate. Investigaţia durează cel mult 10 minute, timp în care pacientul urmăreşte un spot luminos în interiorul aparatului. Scanarea se produce fără a intra în contact cu ochiul pacientului.

OCT se foloseşte şi pentru analizarea nervului optic, dar şi în depistarea afecţiunilor vasculare ale retinei. Imaginile sunt folosite atât în scop de diagnostic, cât şi de monitorizare a pacientului.

„Investigaţia este utilă în stabilirea unui diagnostic precoce şi în abordarea terapeutică adecvată. Printre afecţiunile oftalmologice ce pot fi depistate se numără glaucomul, care reprezintă o deteriorare a celulelor ganglionare ce poate duce la pierderea acuităţii vizuale, degenerescenţa maculară legată de vârstă, care face ca imaginea să fie neclară şi distorsionată, retinopatia diabetică, ce duce la deteriorarea retinei la persoanele cu diabet, edemul macular, care duce la riscul pierderii vederii, gaura maculară, tracţiuni vitreoretiniene, care pot genera dezlipirea retinei, decolarea de retină, având ca efect pierderea parţială sau totală a vederii. Practic, informaţiile pe care le putem afla dintr-o asemenea investigaţie imagistică sunt numeroase”, detaliază mai dr. Ileana Bosun.

Totodată, OCT este singurul aparat care permite depistarea edemului subretinian.

Medicii recomandă ca în cazul persoanelor cu afecţiuni oculare, după vârsta de 40 de ani, investigaţiile să fie efectuate de două ori pe an.

OCT a fost achiziţionat prin programul POIM de dotare a Spitalului Clinic CF Timişoara.

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite