Tibi Ușeriu a încheiat cursa de la Cercul Polar „Am crezut că le-am văzut pe toate. Emoțional m-a făcut praf”
170 de ore și aproape 500 de km parcurși prin iadul alb de la Cercul Polar. Este aventura pe care au început-o 21 de concurenți, însă doar doi au ajuns la final: un elvețian și un român.
Pe traseu, Tibi Uşeriu i-a avut mereu în gând pe cei de acasă, care l-au felicitat imediat după finalul cursei.
Tibi nu a renunțat, deși ultima parte a cursei a fost cea mai grea: stratul de zăpadă uriaș, dar și un ger cumplit, până la -40 de grade.
Despre idealuri a vorbit Tibi în mesajul de pe pagina sa de socializare, imediat dupa ce a încheiat cursa.
Eroul român de la Cercul Polar a postat și o fotografie de anul trecut, atunci când a fost nevoit să abandoneze după 100 de kilometri pentru că i-au degerat picioarele.
Acum, efortul său nu a rămas fără ecou. Mulți români au donat pentru visul lui Tibi de a amenaja un traseu de drumeție care să străbată pe diagonală țara.
Tibi Uşeriu este singurul maratonist român care a intrat în cursa Yukon Arctic Ultra. Bistrițeanul este însă obișnuit cu întrecerile în condiții extreme: a câștigat 3 ani la rând cel mai lung maraton de pe planetă – competiția 6633 Arctic Ultra.