Tensiuni în PNL, între liderii locali și cei de la centru, pe marginea relației cu PSD

6 aprilie 2023, 15:41

Au fost discuții aprinse aseară între liderii PNL, care s-au arătat nemulțumiți de mai mulți șefi de organizații din țară, susținând, Vasile Blaga, de exemplu, și Emil Boc, faptul că sunt unii care nu sunt cunoscuți, nu fac foarte multe pentru partid și au o relație defectuoasă cu PSD, partid din coaliție, a transmis Alina Sorocean, pentru TVR Info.

Potrivit unor surse, s-a pus în discuție schimbarea unor șefi de filiale, apoi s-a retras această inițiativă. În ședința PNL de astăzi a fost numit Hubert Thuma președinte interimar la organizația PNL București, pentru două luni, timp în care vor fi organizate alegeri.

Astăzi s-a discutat și despre posibilitatea de a organiza alegeri comasate, locale cu parlamentare.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit și despre o reducere a veniturilor la bugetul de stat, menționând că vor fi reduse cheltuielile statului, dar nu vor fi reduse salariile, nu vor fi tăieri de salarii sau de investiții.

Nicolae Cicuă, prim-ministrul României: Există un deficit și acesta nu trebuie să continue să producă efecte pe următoarele nouă luni. Motiv pentru care am cerut domnului ministru și întregului cabinet, tuturor ordonatorilor de credit, să analizeze reducerea cheltuielilor, în sensul reducerii unor sume de bani care să denote o mai bună chibzuială a ceea ce înseamnă gestionarea fondurilor. Nu se pune problema reducerii salariilor sau a investițiilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite