Tenis: Emma Răducanu, calificată în sferturile de finală la US Open
Răducanu, aflată pe locul 150 în clasamentul mondial, continuă astfel să impresioneze la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, la care participă şi în premieră, reuşind un parcurs fără greşeală până acum. Înaintea sa, doar americanca Barbara Gerken, în 1981, şi estoniana Kaia Kanepi, în 2017, au mai atins această fază a competiţiei, venind din calificări.
Britanica, născută în Canada dintr-o mamă chineză şi un tată român, nu i-a lăsat nicio speranţă lui Rogers, cea care a eliminat-o în turul precedent pe australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial.
Răducanu o va avea ca adversară în meciul următor pe elveţianca Belinda Bencic, campioana olimpică de la Tokyo şi semifinalistă la US Open în 2019, care a trecut în sferturi de poloneza Iga Swiatek.
Rezultate – optimi de finală: Emma Răducanu (Marea Britanie) – Shelby Rogers (SUA) 6-2, 6-1 Belinda Bencic (Elveţia/N.11) – Iga Swiatek (Polonia/N.7) 7-6 (14/12), 6-3 Karolina Pliskova (Cehia/N.4) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.14) 7-5, 6-4
sursa agerpres