Tenis: Daniil Medvedev, calificat în sferturile de finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris

Daniil Medvedev
Daniil Medvedev
5 noiembrie 2021, 08:35

Medvedev, deţinătorul titlului, s-a impus după o oră şi 49 minute de joc şi îşi păstrează astfel speranţa că îl va putea detrona pe sârbul Novak Djokovic din fotoliul de lider al clasamentului ATP până la sfârşitul anului.

Rusul, campion la US Open în luna septembrie, se va lupta pentru un loc în semifinale cu francezul Hugo Gaston, numărul 103 mondial, care a dispus cu 6-4, 7-5, de Carlos Alcaraz, marea speranţă a tenisului spaniol. Gaston este primul jucător francez care accede în sferturile de finală la Mastersul de la Paris în ultimii 31 de ani.

Tot joi, Casper Ruud (22 ani) a devenit primul jucător din istoria tenisului norvegian care obţine calificarea la Turneul Campionilor, competiţia de final de sezon rezervată celor mai buni buni opt tenismeni ai lumii, după ce l-a expediat rapid în două seturi, 6-2, 6-1, pe americanul Marcos Giron.

Următorul adversar al lui Ruud va fi campionul olimpic de la Tokyo, germanul Alexander Zverev, finalistul ediţiei de anul trecut a turneului parizian. Zverev a avut o misiune dificilă joi în faţa bulgarului Grigor Dimitrov, pe care l-a învins greu în trei seturi, 7-6(7/4), 6-7 (3/7), 6-3. Acesta a fost al şaptelea meci consecutiv câştigat de german, care s-a impus săptămâna trecută în turneul de la Viena.

Până în prezent şi-au asigurat calificarea la Turneul Campionilor sârbul Novak Djokovic, ruşii Daniil Medvedev şi Andrei Rublev, grecul Stefanos Tsitsipas, germanul Alexander Zverev, italianul Matteo Berrettini şi norvegianul Casper Ruud. Polonezul Hubert Hukacaz ar putea obţine ultimul bilet dacă va reuşi să-l învingă vineri pe australianul James Duckworth în sferturile de finală la Paris.

Rezultate – optimi de finală:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Gael Monfils (Franţa/N.15) (forfait Monfils)
Taylor Fritz (SUA) – Cameron Norrie (Marea Britanie/N.10) 6-3, 7-6 (7/3)
James Duckworth (Australia) – Alexei Popyrin (Australia) 7-6 (8/6), 6-4
Hubert Hurkacz (Polonia/N.7) – Dominik Koepfer (Germania) 4-6, 7-5, 6-2
Casper Ruud (Norvegia/N.6) – Marcos Giron (SUA) 6-2, 6-1
Alexander Zverev (Germania/N.4) – Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.16) 7-6 (7/4), 6-7 (3/7), 6-3
Daniil Medvedev (Rusia/N.2) – Sebastian Korda (SUA) 4-6, 6-1, 6-3
Hugo Gaston (Franţa) – Carlos Alcaraz (Spania) 6-4, 7-5

 

 

 

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite