Tehnologia aduce tradiția mai aproape. Copiii învață să gătească rețete maramureșene la o sobă virtuală din muzeu

31 March 2026, 14:50 (actualizat 31 March 2026, 15:09)

La peste 50 de ani de la înființare, Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighetu Marmației vine cu o atracție nouă pentru vizitatori. O sobă virtuală îi invită pe copii și adulți să descopere rețete tradiționale, explicate pas cu pas chiar de gospodinele din Maramureș.

Proiectul combină tehnologia modernă cu patrimoniul culinar și încearcă să aducă generațiile tinere mai aproape de bucătăria tradițională.

Deasupra sobei virtuale, un ecran proiectează imagini cu gospodine care explică etapele fiecărei rețete.

În același timp, pe plită apare lista ingredientelor, iar vizitatorii trebuie să le adauge pe rând în oală sau cratiță, ca într-o bucătărie reală.

Cei mai entuziasmați sunt copiii, care transformă experiența într-un adevărat joc culinar.

„Nu e așa de greu să înveți să faci coleșă cu brânză. Dispozitivul este foarte interesant și foarte distractiv”, spune unul dintre copii.

E complicat de făcut, trebuie să fii atent. Am văzut varză cu carne, dar nu am mâncat”, spune un alt vizitator. „Aș putea învăța, dar cu greu, că trebuie să fii foarte atent.”

Printre cei care au testat soba virtuală se numără și o vizitatoare care a ales să prepare coleșă cu brânză, o rețetă pe care o știe încă din copilărie.

„Trebuie să pun apă, puțină sare și, când fierbe apa, se pune făina și se lasă să fiarbă până devine mai consistentă”, explică aceasta.

Ideea sobei virtuale a apărut după o vizită de documentare a unei echipe de specialiști într-un muzeu din Tel Aviv.

Directorul Muzeului Etnografic al Maramureșului, Mirela Bârz, spune că scopul principal este atragerea publicului tânăr către patrimoniul cultural.

„Vrem să atragem publicul tânăr către muzeu, pentru că ei sunt viitorii vizitatori ai noștri. Ne dorim să îi implicăm în activitățile noastre și să îi facem să își apropie patrimoniul, pentru că trebuie să își cunoască trecutul”, a declarat aceasta.

Proiectul a inclus și o cercetare transfrontalieră.

„Am avut 12 localități din România, de pe Valea Tisei, și 8 localități din Ucraina. Minoritățile de acolo și de aici au întregit cercetarea noastră, iar rezultatul final este și o carte cu rețete”, a explicat Nicoleta Nemeș, muzeograf și coordonatoarea proiectului.

Muzeografii speră ca noua atracție de la Muzeul Etnografic din Sighetu Marmației să aducă tot mai mulți tineri mai aproape de gustul tradiției maramureșene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite