Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, spectacol cu casa închisă la Madrid, cu piesa “Oedip Rege”, în regia lui Declan Donnellan
Actorii Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova au făcut spectacol la Madrid. Oedip Rege, în regia celebrului britanic Declan Donnellan de la Royal Theatre din Londra, are un succes imens. Biletele pentru toate cele 8 reprezentanții s-au epuizat într-o singură zi. Punerea în scenă este specială, iar publicul joacă alături de artiști. Colega noastră, Oana Dobrescu, a fost la repetiții dar și la spectacol, și ne-a trimis imagini, în premieră.
Claudiu Mihail, actor, Teatrul Naţional din Craiova, interpretează Oedip: E un spectacol unic, o cursă cu multe obstacole din cauză că publicul e pentru prima dată printre noi, publicul joacă.
Vlad Udrescu, actor, Teatrul Naţional din Craiova, interpretează Creon: De fiecare dată când mergem să jucăm în altă parte este o mare provocare pentru noi, pentru că depindem foarte tare de spațiu și spațiul ne încarcă pe noi ca actori.
Ramona Drăgulescu, actriţă, Teatrul Naţional din Craiova, interpretează Iocasta: Invit oamenii din toată România să vină în pelerinaj la Craiova, de fiecare dată când aud că se joacă Oedip, pentru că e un spectacol de neratat.
Nick Ormerod, scenograf: În fiecare loc unde mergem în turneu și aducem spectacolul trebuie să ne adaptăm spațiului, iar Teatrul Canal în particular are o sală minunată.
Vlad Drăgulescu, director artistic, Teatrul Naţional din Craiova: Am rămas plăcut impresionați să vedem că publicul spaniol își dorește atât de mult să vadă un teatru din România, bineînțeles un spectacol de Declan Donnellan.
Oana Dobrescu, corespondent TVR în Spania: O punere în scenă extraordinară a piesei Oedip Rege aici, la Madrid, în care publicul a fost protagonist. Actorii naționalului craiovean vor avea, în total, 8 reprezentații. Toate se vor juca cu casa închisă.