Taxele lui Trump lovesc în companiile americane. Acțiunile Apple au scăzut cu 10% după deschiderea burselor
Războiul economic pornit de administrația Trump, prin impunerea unor taxe vamale uriașe pentru produse din întreaga lume, începe să lovească chiar în inima economiei americane.
Printre victime se numără chiar companii americane de top, precum Apple, afectate de reacțiile dure ale altor țări și de tensiunile din comerțul global. Cu alte cuvinte, administrația ajunge să își saboteze propriii giganți economici, într-o confruntare care riscă să se întoarcă împotriva celor care au declanșat-o.
Impactul nu s-a lăsat așteptat: acțiunile Apple au scăzut cu până spre 10% după deschiderea burselor. Acțiunile au fost stabile în ultimele 5 zile, iar ieri s-au prăbușit brusc. Iar contextul nu era favorabil nici înainte! Titlurile companiei erau deja pe minus cu 11% de la începutul anului. La începutul anului o acțiune valora undeva la 250 de dolari, iar ieri ajunsese pe la vreo 200 și puțin.
Așadar, taxele impuse de administrația Trump nu îi afectează doar pe partenerii externi, ci ajung să lovească exact în lanțul de producție al propriei economii.
Deși Apple încearcă să își diversifice fabricile și să reducă dependența de China, toate noile puncte de producție sunt acum vizate de tarife uriașe. India – unde se produc tot mai multe iPhone-uri și AirPods-uri – va fi taxată cu 26%. Vietnamul, unde se asamblează inclusiv iPad-uri și Mac-uri, va fi lovit de o taxă de 46%. Malaezia – 24%, Thailanda – 36%, Irlanda – 20%. Cu alte cuvinte, sancțiunile comerciale gândite că arme de presiune se întorc în plin în ograda propriilor companii.
Dacă ne uităm la ceilalți giganți din domeniu, precum chinezii de la Huawei și sud-coreenii de la Samsung, evoluțiile sunt contrastante. Samsung, de exemplu, a menținut o cotă de piață relativ stabilă în America de Nord între 2019 și 2023, cu fluctuații minore. În primul trimestru al anului 2024, compania a capturat o cotă de piață de 20,8%, depășind Apple, care a avut 17,3%.
Huawei, în schimb, și-a redus semnificativ prezența pe piața americană în ultimii ani, din cauza sancțiunilor impuse de SUA. În prezent, nu există date publice privind vânzările directe ale companiei în Statele Unite.
Cu toate acestea, trebuie menționat că, în fabricile din China, se asamblează în continuare o mare parte dintre dispozitivele inteligente utilizate la nivel global. Iar asta contează, pentru că noile taxe impuse de administrația Trump vizează exact aceste lanțuri de producție. China și Coreea de Sud vor fi lovite de tarife de 25%, respectiv 34%.
Valul de schimbări abia a început, iar impactul real se va vedea în lunile următoare. Aceste device-uri sunt oricum scumpe, orice taxă suplimentară riscă să le ducă și mai departe de buzunarul consumatorului.