Țărnea, despre elevii blocați în Dubai: Sunt în siguranță, dar sunt într-o zonă în care cad bombe, rachete și drone

3 March 2026, 14:58 (actualizat 3 March 2026, 14:59)

Ministerul Afacerilor Externe anunță că cei 28 de elevi și adolescenți din județul Vrancea, rămași blocați în Dubai din cauza închiderii spațiului aerian pe fondul escaladării conflictului din Iran, sunt în siguranță și reprezintă o prioritate pentru autoritățile române.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a transmis, marți, că situația grupului este monitorizată permanent de echipa consulară din Emiratele Arabe Unite.

Este una dintre prioritățile acțiunii consulare a colegilor din Emirate. Țin legătura cu ei, sunt în contact permanent cu însoțitorii lor, sunt în siguranță, sunt bine. Nu glumeam când spuneam că fac teme. Efectiv, s-ar putea să fie singura parte negativă din punctul ăsta de vedere. Ei sunt într-o stare de spirit bună, sunt cu cei pe care îi cunosc, cu profesorii lor. Deci nu există probleme în acest sens”, a afirmat Andrei Țărnea.

Oficialul MAE a subliniat însă că zona în care se află elevii este una tensionată.

Sunt într-o zonă în care sunt operațiuni militare active, în care cad bombe, rachete și drone. Deci nimeni nu poate să spună că e o situație ușoară. Iar, numai părinte să nu fii în condițiile în care copiii tăi sunt într-o zonă de război și tu aștepți acasă știri ce se întâmplă cu ei și când se întorc”, a spus purtătorul de cuvânt al MAE.

El a confirmat că minorii neînsoțiți de familie și persoanele cu probleme medicale au prioritate în eventualele operațiuni de evacuare.

Sunt o prioritate și confirm că grupurile de copii fără familie cu ei și persoanele cu probleme medicale sunt prioritatea numărul unu pentru orice evacuare”, a precizat Țărnea.

În ceea ce privește întoarcerea în țară, MAE poartă discuții cu companiile aeriene pentru rerutarea pasagerilor afectați de anularea zborurilor.

În ceea ce privește zborurile pe care le fac liniile aeriene cu clienții lor care deja au bilete, acolo încercăm să negociem cu liniile aeriene în ce mod vor face rerutarea, respectiv preluarea acestui backlog, acestei liste lungi de turiști blocați acolo pentru zboruri anterioare”, a explicat oficialul.

Vacanță întreruptă de conflict

Cei 28 de elevi, însoțiți de două profesoare, urmau să revină în România sâmbătă, 28 februarie. Grupul trecuse deja de zona de check-in și se pregătea de îmbarcare când toate zborurile au fost anulate.

Organizatoarea excursiei a anunțat imediat Consulatul României pentru a transmite locația grupului și pentru a menține legătura cu autoritățile. Elevii au fost cazați într-o zonă considerată sigură, au primit instrucțiuni clare privind măsurile de prevenție și au participat inclusiv la un exercițiu de evacuare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite