Tânăr reținut la Galați după ce ar fi făcut experimente chimice într-un bloc. Polițiștii au găsit zeci de kilograme de substanțe
Un tânăr de 25 de ani din Galați a fost reținut după ce polițiștii au descoperit în locuința sa zeci de kilograme de substanțe chimice, unele încadrate în categoria precursorilor de explozivi și a substanțelor toxice. Ancheta arată că acestea ar fi fost folosite pentru experimente chimice realizate chiar într-un bloc de locuințe.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Galați au efectuat, pe 8 aprilie, o percheziție la locuința tânărului, scrie Agerpres.
În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit 72 de kilograme și 35 de litri de substanțe și compuși chimici, unele dintre acestea fiind încadrate în categoria precursorilor de explozivi și a substanțelor toxice.
Potrivit poliției, o parte dintre substanțe erau depozitate într-o anexă de tip uscător, situată pe scara blocului în care locuiește tânărul.
„O parte dintre acestea ar fi fost depozitate într-o anexă de tip uscător, situată pe scara blocului în care acesta locuiește, și ar fi fost folosite pentru realizarea unor experimente chimice”, a transmis IPJ Galați.
Bărbatul este cercetat pentru nerespectarea regimului precursorilor de explozivi și trafic de produse și substanțe toxice.
Inițial, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 9 aprilie a fost prezentat în fața instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Judecătorul de drepturi și libertăți a decis plasarea lui în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

