Educația, între vocație și luptă: Premierul și ministrul Educației despre provocările învățământului

Premierul interimar Cătălin Predoiu și ministrul Educației, Daniel David, au transmis joi, cu ocazia Zilei Învățătorului, mesaje de apreciere și sprijin pentru cadrele didactice din România, subliniind atât importanța formării gândirii critice într-o societate în continuă schimbare, cât și nevoia urgentă de susținere a dascălilor într-un sistem educațional plin de provocări.

Nicolae Ciucă, de Ziua Învățătorului: Formarea tinerelor generaţii este o responsabilitate perpetuă, la care dascalii contribuie alături de familie şi de întreaga societate

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj de Ziua Învăţătorului, în care a subliniat importanta educaţiei pentru viitorul copiilor, dar s-a referit şi la realitatea actuală din învăţământul românesc. ”Trecem printr-un moment de răscruce”, a afirmat premierul, făcând, din nou, apel la dialog şi la rezolvarea situaţiei generate de greva din educaţie.

"Patru ore pe zi și atâtea vacanțe" - "edu-mituri" și alte mici nedreptăți față de școală. De Ziua Învățătorului, o analiză altfel

"E ușor să fii profesor, stai în clasă, la căldurică, ai un post sigur", "Ce viață au și profesorii ăștia, 4 ore pe zi și… atâtea vacanțe!", "L-am adus la școală. De aici nu mai e treaba mea, să aibă grijă de copil atunci!", "Cred că dacă mâine intru eu în clasă, predau mai bine decât profesoara lor". Sunt câteva dintre replicile și "edu-miturile" din sistem, destructurate și explicate, prin prisma propriei experiențe, de un profesor care crește alți profesori – Anca Nedelcu, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

Ultima Oră

Cele mai citite