Mesajele liderilor mondiali de Ziua Europei

'Despre Europa nu trebuie să vorbim în lozinci', a transmis președintele Nicușor Dan cu ocazia zilei de 9 mai. Este mai important să identificăm problemele cu care se confruntă Uniunea, dar și să apreciem caracterul ei democratic, care garantează dialogul si rezolvarea acestora. Despre unitate şi democraţie a vorbit şi Ursula Von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, în mesajul său de Ziua Europei.

9 mai, Ziua Victoriei şi Ziua Europei, două mari sărbători europene

De ce finalul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa este marcat la două date diferite şi cum a ajuns aventura europeană de la un acord care privea cărbunele şi oţelul, la Uniunea Europeană şi la Premiul Nobel? În 8 şi 9 mai sunt sărbătorite Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi în 9 mai Ziua Europei.

De Ziua Europei, România și Bulgaria se apropie prin povești, arome și literatură la București

Literatură, muzică și arome bulgărești își dau întâlnire la București, pe 9 mai, în cadrul evenimentului „Povești bulgărești la București”. Organizat în avanpremiera Salonului Internațional de Carte Bookfest 2026, unde Bulgaria este țară invitată de onoare, evenimentul invită publicul la o experiență culturală prietenoasă, un spațiu de dialog despre vecinătate culturală și descoperire reciprocă între România și Bulgaria.

Ultima Oră

Cele mai citite