Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ) a calificat 2024 drept "un an deosebit de criminal": 104 jurnalişti au fost ucişi în întreaga lume în acest an, mai mult de jumătate dintre ei în Fâşia Gaza, potrivit unui bilanţ dat publicităţii marţi, transmite AFP.
86 de jurnaliști au fost uciși anul trecut în lume, adică numărul deceselor a crescut cu 50 la sută. Aproximativ "unul la patru zile", a denunţat luni UNESCO, citată de France Presse.
Ziariștii de la publicația americană Capital Gazette și-au continuat munca, în ciuda atacului armat de joi, în urma căruia cinci colegi de-ai lor au murit. Au scos inclusiv ediția de azi a gazetei. A fost unul dintre cele mai grave atacuri împotriva jurnaliștilor din istoria SUA.
Semnalul de alarmă a fost tras de un eurodeputat de la Partidul Verzilor, care, după o vizită informală în Malta, a declarat că ancheta e în pericol major.