Funcționarii selectați de Xi Jinping dispar de pe radar. Ce spune asta despre „gusturile” sale? - se întreabă The Economist într-o analiză dedicată subiectului.
Beijingul l-a convocat pe ambasadorul german în China după ce ministrul de Externe, Annalena Baerbock, l-a numit pe președintele Xi Jinping "dictator", a anunțat Berlinul, în cea mai recentă escaladare a tensiunilor dintre cele două țări, potrivit The Guardian.
În timp ce balonul de spionaj al Chinei plutea în derivă pe teritoriul continental al Statelor Unite în luna februarie, agențiile americane de informații au aflat că președintele chinez Xi Jinping se înfuriase pe generalii militari chinezi de rang înalt, scrie The New York Times.
Preşedintele american Joe Biden s-a declarat duminică dezamăgit de absenţa liderului chinez, Xi Jinping, la summitul G20 care va avea loc în India săptămâna aceasta, asigurând că va avea totuşi ocazia să îl întâlnească, transmite luni AFP.
Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit joi pe fostul secretar de stat american Henry Kissinger, aflat în vizită la Beijing, a transmis fără alte detalii televiziunea de stat CCTV, preluată de AFP.
Un oficial de la Ambasada Chinei a cerut miercuri Washingtonului să ridice sancțiunile împotriva Beijingului, pentru a redeschide discuțiile de nivel militar înalt dintre cele două superputeri. "Partea americană cunoaște motivul dificultăților în relațiile sale armată-armată cu China", a declarat purtătorul de cuvânt Liu Pengyu la un briefing de presă, citat de Bloomberg.
Preşedintele american, Joe Biden, a apreciat marţi, în cursul unei recepţii în California cu donatori ai Partidului Democrat, la care au participat jurnalişti, că omologul său chinez, Xi Jinping, aparţine categoriei "dictatorilor", scrie AFP.
Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat luni, cu prilejul unei întâlniri cu secretarul american de stat Antony Blinken, "progresele" şi "terenurile de înţelegere" între Beijing şi Washington, în pofida tensiunilor. Blinken a subliniat, la rândul său, că un rol important îl are comunicarea dintre oficialii celor două țări.