Charlie Ottley, producător tv, scriitor şi globetrotter: „România poate fi noul paradis turistic mondial”

Serialele Wild Carpathia sau Flavors of Romania, difuzate de TVR, dar şi în întreaga Europă, în Orientul Mijlociu şi în America de Nord, au demonstrat lumii şi României că o altă abordare a bogăţiilor materiale şi imateriale ale acestui pământ poate eficientiza turismul românesc, pe măsura potenţialului existent. „România poate fi noul paradis turistic mondial”, consideră Charlie Ottley.

Prințul Charles, promotor al turismului românesc, într-un material de Charlie Ottley: "Acum e momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile și să refacem legătura cu moștenirea noastră"

Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, transmite un nou mesaj emoţionant românilor în vremuri de pandemie. Pentru a putea trece mai uşor peste restricţii şi pentru a salva turismul intern, Alteţa Sa Regală îi îndeamnă pe români să-şi cunoască ţara, pe care mărturisește că o apreciază nespus.

White Carpathia, al cincilea episod al documentarului realizat de Charlie Ottley și filmat integral iarna în Carpați, a avut premiera la TVR

TVR 1 a transmis ultima parte a documentarului "Wild Carpathia" care a fost lansată aseară. Cel de-al cincilea episod intitulat "White Carphatia" a fost filmat integral în perioada iernii în Carpați. La premieră, scriitorul și producătorul britanic Charlie Ottley a vorbit despre pasiunea pe care o are pentru România și frumusețile ei.

Ultima Oră

Cele mai citite