Vuhledar
Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, un avanpost al armatei ucrainene situat pe o poziţie înaltă în provincia estică Doneţk, a confirmat marţi şeful administraţiei militare ucrainene din această provincie, Vadim Filaşkin, transmit agenţiile Reuters şi EFE.
Război în Ucraina, ziua 355. SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească Rusia. Danemarca a predat Ucrainei obuzierele promise. NATO își va crește stocurile de muniții
Rusia a început o nouă ofensivă în Ucraina, a declarat astăzi șeful NATO. Jens Stoltenberg a mai spus că la reuniunea ministerială de marți se va discuta și scenariul furnizării de avioane de luptă, dar aceasta este o chestiune pe termen lung. Între timp, în estul Ucrainei continuă evacuarea civililor din zona frontului, acolo unde trupele Moscovei afirmă că au avansat mai mulți kilometri. Războiul din Ucraina ar putea dura doi ani. Conducătorul grupului de mercenari Wagner estimează că forţele ruse nu ar putea prelua mai devreme controlul total asupra regiunilor separatiste din Doneţk. Militarii ucraineni opun o rezistenţă crâncenă, iar pierderile de vieţi omeneşti sunt tot mai mari de ambele părţi. Preşedintele Zelenski cere cu insistenţă avioane, dar până acum doar Slovacia a anunţat că e gata să negocieze livrarea de aeronave Mig 29 cu care piloţii ucraineni sunt obişnuiţi. Potrivit unei analize a Ministerului britanic al Apărării, ruşii au peste 800 de morţi pe zi în noua ofensivă din estul Ucrainei. Analiştii militari explică şi din ce cauză: trupele ruse sunt slab pregătite, au tehnică învechită şi suferă de lipsă de coordonare.
Război în Ucraina, ziua 354 | Lupte crâncene la Vuhledar, sud de Bahmut. Mercenarii Wagner susțin că ar fi cucerit Krasna Hora. Slovacia, gata să negocieze livrarea de aeronave MiG-29 Ucrainei
Războiul din Ucraina ar putea dura 2 ani. Conducătorul grupului de mercenari Wagner a estimat că de această perioadă ar avea nevoie forţele ruse pentru a prelua controlul total asupra regiunillor separatiste din Doneţk. Între timp, la Kiev, preşedintele Zelenski l-a demis pe şeful adjunct al Gărzii Naţionale. Armata germană va începe săptămâna viitoare la baza sa din Munster instructajul militarilor ucraineni în folosirea tancurilor de luptă Leopard 2, a informat revista germană Der Spiegel.
Ucraina: Trupele ruse au pierdut zeci de blindate într-un asalt la Vuhledar, însă înaintează pe frontul estic
Trupele ruse au pierdut probabil zeci de vehicule blindate în timpul unui atac eşuat asupra oraşului Vuhledar din estul Ucrainei, potrivit Ministerului britanic al Apărării, care pe de altă parte confirmă înaintări ale trupelor ruse în estul Ucrainei, potrivit Agerpres.
Război în Ucraina, ziua 347 | Cinci persoane au fost rănite în bombardamentele din Harkov. Ministrul britanic de Externe: Înarmarea Ucrainei este "singura cale spre pace"
Ucraina a anunțat că, sâmbătă, a luptat pentru a respinge un nou asalt lansat de ruși asupra orașului Bahmut. Noi bombardamente au avut loc sâmbătă în regiunea Donețk. Volodimir Zelenski a declarat, în discursul de sâmbătă seara, că situația devine din ce în ce mai grea. Rusia, a spus el, „alocă din ce în ce mai multe forțe pentru a distruge apărarea noastră. Este foarte greu acum în Bahmut, Vuhledar, Lîman și în alte zone”, a adăugat președintele ucrainean referindu-se la orașele din estul țării aflate în prima linie a războiului. Orașul Bahmut a devenit „din ce în ce mai izolat”, potrivit ultimei evaluări a Ministerului Apărării din Regatul Unit.
Preşedintele Zelenski: 2023 va fi anul victoriei Ucrainei, în pofida dificultăţilor. În Bahmut, Vuhledar şi alte sectoare din regiunea Doneţk situația este foarte grea
Preşedintele Volodimir Zelenski s-a declarat duminică încrezător că ţara sa poate învinge Rusia în acest an, în pofida dificultăţilor actuale ale Ucrainei pe frontul de luptă, informează dpa.
Război în Ucraina, ziua 340 | Armata rusă și-a intensificat atacurile în estul Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că situația de pe front este foarte gravă
În Doneţk au loc lupte intense, iar bombardamentele rusești nu contenesc la Vuhledar, localitate de importanță strategică. Doi civili au murit și 11 au fost răniți in ultimele 24 de ore. Militarii ucraineni rezistă ofensivei ruse și așteaptă tancurile promise. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că situația de pe frontul din est este foarte gravă.
Război în Ucraina, ziua 339 | Ruşii pregătesc atacuri masive pentru ziua de 24 februarie, la un an de la începutul invaziei. Val de atacuri rusești în estul și sudul Ucrainei. Cel puțin 10 civili au murit
Se dau lupte grele între trupele ucrainene şi cele ruse, pentru controlul oraşului Vuhledar, în estul Ucrainei. Surse de la Kiev susţin că ruşii pregătesc atacuri masive pentru ziua de 24 februarie, când se împlineşte un an de la începutul invaziei. Între timp, Germania exclude trimiterea de avioane de luptă în Ucraina, asta în timp ce ţări occidentale confirmă livrări de tancuri moderne. Iar şeful Comitetului Militar al NATO s-a referit, într-un interviu pentru televiziunea publică portugheză, la suplimentarea producţiei de armament şi la confruntarea cu Rusia.