Inundații puternice în Mehedinți. Două localități au fost sub o avertizare cod roșu de vreme severă

Precipitațiile abundente au făcut probleme în mai multe zone din Mehedinți. Două localități din nord-estul județului au fost și sub o avertizare cod roșu. Pompierii au intervenit cu două autospeciale, după ce mai multe gospodării au fost inundate într-un cartier al orașului Drobeta-Turnu Severin, iar sensul de ieșire din țară al Vămii Porțile de Fier a fost blocat de o acumulare de apă.

Reprezentant RAW Meteo Group, la TVR Info: România, într-un context favorabil dezvoltării unor furtuni severe

O furtună violentă a lovit joi seară Bucureștiul și Ilfovul, provocând pagube majore. Acoperișuri au fost smulse, zeci de copaci au fost rupți și au căzut peste mașini. În Otopeni, o femeie a murit după ce o bucată dintr-un acoperiş a fost aruncată de rafalele puternice peste casa în care se afla. Alte două persoane au fost rănite. Vijelia a făcut ravagii și în alte localități din sudul și sud-estul țării, unde vântul a suflat cu putere. Pompierii au intervenit rapid pentru a înlătura efectele distrugerilor, însă pagubele materiale sunt considerabile.

Meteo | Vreme oscilantă şi perioade cu ploi, în intervalul 13 - 26 martie. Aflați prognoza actualizată de specialiștii ANM

Meteorologii estimează o vreme oscilantă în următoarele două săptămâni, dar cu valori termice medii destul de ridicate pentru perioada din calendar, în timp ce ploile îşi vor face din ce în ce mai mult prezenţa în toate regiunile, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul 13 - 26 martie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Ultima Oră

Cele mai citite