Furtunile au făcut ravagii duminică seara în estul ţării. Vântul, care a atins la rafala aproape 100 de kilometri pe oră, a smuls copaci, a luat pe sus acoperișuri și a pus la pământ cabluri electrice. În județul Brăila, 10 vaci au murit electrocutate, iar în comuna Matca din județul Galați vijelia a distrus solariile de pe 200 de hectare. Peste 50 de localități din județ au rămas fără curent electric.