Românii cumpără tot mai puţin cu mai mulţi bani. Economişti: Luna august va aduce o inflaţie record

Românii cumpără tot mai puţin cu mai mulţi bani. De la o lună la alta, salariile din România își pierd din valoarea reală. Inflaţia mănâncă lunar, în medie, sute de lei din veniturile românilor. Economiştii spun că luna august va aduce o inflaţie record, cel puţin pentru anul acesta, ca urmare a noului pachet de măsuri fiscale care va intra în vigoare de la 1 august.

Veniturile românilor nu țin pasul cu cheltuielile. Mai bine de jumătate din venitul lunar se duce pe mâncare și facturi. Economiștii estimează că bugetul se va subția și mai mult după intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale

Românii se descurcă tot mai greu cu banii. Se vede din statistica oficială că veniturile nu ţin pasul cu cheltuielile. Deşi câştigurile unei familii s-au majorat cu aproape 670 de lei faţă anul trecut, cheltuielile sunt peste această creştere. Economiştii estimează că bugetul familiilor se va subţia şi mai mult în perioada următoare, odată cu intrarea în vigoare a noului pachet de măsuri fiscale, menit să acopere deficitul bugetar. 

Puterea de cumpărare a românilor se erodează. Tot mai mulți amână să își achite facturile la utilități, iar carnea este un lux pentru unu din cinci locuitori, potrivit INS

În contextul în care statul pregăteşte creşteri de taxe şi impozite, românii fac faţă cu greu cheltuielilor lunare. O familie din cinci nu reușește să își achite la timp facturile pentru utilități, iar carnea este un lux pentru unul din 5 români, arată datele strânse de Institutul Național de Statistică. Majoritatea conaţionalilor au nevoie de peste 4.000 de lei ca să îşi acopere toate cheltuielile lunare.

Economişti: Inflaţia ar putea sări de 15% în luna august

Oficial o ducem din ce în ce mai rău faţă de anii trecuţi. Deşi, paradoxal, câştigăm mai mult. Banii obținuți în plus nu acoperă însă nici măcar rata inflaţiei, tot mai mare de la o lună la alta. Iar economiştii nu sunt optimişti nici în ceea ce priveşte perioada următoare. Este realitatea pe care o trăiesc acum mulţi români.

Ultima Oră

Cele mai citite