vatamare corporala din culpa
Cei doi copii din Huşi care s-au opărit cu ciorbă sunt internaţi la Spitalul de Pediatrie din Iași. Este vorba despre o fetiţă şi un băieţel cu vârste de nici doi ani. Fetița a suferit cele mai multe leziuni şi urmează să fie adusă în Capitală. Medicii ieşeni fac tot posibilul pentru a o salva.
Ipoteză în cazul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu: mașina condusă de secretarul general ALDE a pătruns pe contrasens. Polițiștii au întocmit dosar penal
Controverse după accidentul în care a fost implicat fostul ministru al finanțelor Daniel Chițoiu. Un martor susține că mașina acestuia ar fi intrat pe contrasens și ar fi lovit în plin autoturismul în care se aflau trei persoane. Șoferul și pasagera din dreapta au murit, iar persoana de pe bancheta din spate a fost grav rănită. Fostul ministru este internat la spitalul Floreasca din Capitală. Polițiștii au deschis dosar penal.
- 1
- 2

