Daruri pentru copiii din Valea Plopului, aflaţi în grija părintelui Nicolae Tănase

Cei peste 300 de copii de la Valea Plopului, județul Prahova, aflaţi în grija părintelui Nicolae Tănase, au nevoie de ajutor şi în pandemie. Alţi copii, mai norocoşi, din Bucureşti, le-au pregătit daruri în care au pus toate gândurile lor bune. Jucăriile strânse în două grădiniţe din sectorul 1, dar şi obiecte de mobilier şi materiale de protecţie au fost deja trimise la centrul unde trăiesc o mulţime de copii orfani sau abandonați.

#TuFaciSarbatorile | Valea Plopului, satul cu sute de copii și un singur părinte

Astăzi avem peste 400 de eroi la Tu Faci Sărbătorile. Şi un loc unic în România: Valea Plopului. Eroii sunt toţi copii ai unui preot, care a avut curajul să-şi împlinească un vis. Un vis pe care l-a avut în primul an de libertate, în 1990. Şi-a dorit să crească la un loc cât mai mulţi dintre copiii care nu au familie, copii ai nimănui. Iar copiii din anii 90 sunt mari acum, şi-au creat familii și se pot fi mândri de realizările lor. An de an, alţi zeci sau sute de micuţi ajung la Valea Plopului, unde una din casele de aici a fost ridicată şi cu ajutorul TVR. Sunt mândri de zâmbetul care le-a revenit pe chip.

"Joaca de-a copilăria", la Valea Plopului. TVR susține centrul Pro Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi

"Joaca de-a copilăria", evenimentul care a atras mii de copii la TVR, continuă. În fiecare zi, porţile Televiziunii Române sunt deschise pentru cei mici. Însă, de multe ori, cei care au cea mai mare nevoie de o bucurie, nu pot ajunge în Capitală. De exemplu, cei 350 de micuţi aflaţi în grija părintelui Tănase, de la Valea Plopului. Aşa că, am mers noi la ei, cu daruri. Astfel, am aflat că cel mai mult se bucură nu când primesc dulciuri şi jucării, ci când primesc atenţie şi dragoste.

Povestea Alexandrei, mica atletă care a alergat pentru copiii bolnavi de cancer, a atras generozitatea altor oameni

Solidaritatea şi generozitatea sunt de multe ori "molipsitoare"! Uneori, un val de bunăvoinţă se formează doar după un simplu gest al unei persoane. Aşa s-a întâmplat după ce o tânără din Iaşi a aflat despre povestea tristă a Alexandrei, o fată de 13 ani, din Capitală, care e sportivă de performanţă şi, în ciuda propriilor probleme, dăruieşte altora, din puţinul ei. Specializată în management, Daniela vrea să facă totul să strângă bani pentru visurile Alexandrei.

Ultima Oră

Cele mai citite