Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans: Sper că România va veni în curând cu un plan de renunțare totală la cărbune. Această resursă nu are niciun viitor

România ar trebui să vină în curând cu un plan de renunţare totală la utilizarea cărbunelui pentru a produce energie, întrucât această resursă nu are niciun viitor, a declarat astăzi Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

Protestul minerilor din Valea Jiului s-a încheiat, după ce minerii au primit promisiunea că salariile restante le vor fi plătite

După mai multe zile de proteste în subteran şi la suprafaţă, minerii din Valea Jiului au obţinut promisiunea că salariile restante vor fi plătite. Liderii de sindicat au discutat la Bucureşti cu premierul şi cu ministrul Energiei, care au anunţat restructurarea Complexului Energetic Hunedoara, cu sprijinul Comisiei Europene. Totuşi, peste o sută de mineri din Lupeni încă stau în subteran. Au fost susţinuţi, timp de căteva ore, de sute de colegi care au protestat la suprafaţă. În această seară, minerii care se blocaseră în galerie şi la Livezeni, au decis să încheie protestul.

Protest în Valea Jiului. Peste o sută de mineri sunt blocați în subteran, la mina Lupeni. Și angajații de la Termocentrala Mitia nu și-au primit salariile

În Valea Jiului se complică situația. Peste o sută de mineri sunt blocați în subteran la Lupeni. Au rate și facturi de plătit, au familii de întreținut și nu pot aștepta o întârziere de încă 10 zile. Au protestat și angajații de la termocentrala Mintia, din același motiv. Nu mai au nici cărbune și la noapte închid centrala, care va lăsa în frig un oraș întreg, Deva. Liderii de sindicat sunt în drum spre București, așteptați la Ministerul Economiei. În urmă cu puțin timp, în fața minei Lupeni s-au strâns și familiile minerilor, îngrijorate că a fost chemată ambulanța pentru trei oameni din subteran .

Primele amânări la vaccinare au apărut în Campania locală de imunizare. Probleme la Iași, Timiș și în Valea Jiului

Primele amânări la vaccinare au apărut ieri în Campania locală de imunizare. Aproape la toate centrele din Iași vaccinările programate la primele ore ale dimineţii au fost decalate spre prânz. Au fost decalate programările celor care urmau să primească a doua doză de vaccin Pfizer. Și astăzi câteva persoane au fost reprogramate spre după-amiază. Dacă totuși nu vor reuși să primească vaccinul astăzi, unii dintre ieșenii amânați vor fi așteptați și mâine dimineață pentru a se imuniza. Probleme sunt și la Iași și în Valea Jiului.

Ultima Oră

Cele mai citite