Vâlcea
Un bărbat de 54 de ani a murit, luni, după ce a fost prins între două maşini, în curtea unei societăţi comerciale. Omul încerca să prindă o maşină de alta pentru a o tracta.
Bloc de locuințe din Vâlcea, inundat în timpul ploilor. Hidroizolația blocului a fost smulsă de vânt luna trecută
De câteva zile, mai multe familii din Râmnicu Vâlcea trăiesc un coșmar. Apartamentele le-au fost inundate în urma precipitațiilor abundente de săptămâna trecută. Acoperișul blocului fusese decopertat pentru refacerea termoizolației și nu avea nici măcar o folie de protecție când ploaia a lovit puternic întreaga zonă. Acum locatarii se întreabă cine va plăti pagubele?
Mai multe persoane s-au intoxicat cu ciuperci culese din pădure, la Mănăstirea Hurezi, Vâlcea
Trei pelerini şi două măicuţe de la Mănăstirea Hurezi au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce, în prima zi de Rusalii, au consumat mâncare de ciuperci la lăcaşul de cult vâlcean, au informat, luni, autorităţile judeţene.
O femeie din Vâlcea a murit în urma șocului provocat de înțepătura unui bondar
Femeia a intrat în șoc anafilactic, iar medicii care au intervenit nu au reușit să o salveze.
Vâlcea: Pensiune din staţiunea Vârful lui Roman, lovită de trăsnet; şapte turişti au fost evacuaţi
Un număr de şapte turişti, între care trei copii, au fost evacuaţi în noaptea de duminică spre luni din staţiunea montană Vârful lui Roman din Horezu, după ce pensiunea în care se aflau a fost lovită de trăsnet, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Vâlcea: Doi fraţi de 17 şi 21 de ani s-au înecat într-o baltă din apropierea barajului de la Ioneşti
Doi fraţi de 17 şi 21 de ani au murit înecaţi, sâmbătă după-amiază, într-o baltă adâncă de patru metri, lângă lacul de acumulare de pe râul Olt, din Ioneşti, unde merseseră la scăldat, a anunţat ISU Vâlcea.
Un vâlcean a fost reţinut de poliție după ce a ameninţat cu drujba o vânzătoare de la un bar
Un bărbat din Vâlcea a fost reţinut de poliţişti după ce în ziua de 1 mai a intrat cu o drujbă într-un bar din localitate şi a ameninţat o femeie, nemulţumit fiind că barmanul a refuzat să-i vândă băuturi alcoolice.
Elev din Vâlcea amendat cu 2.500 de lei după ce a intrat la cursuri cu un pistol airsoft
Un elev în vârstă de 17 ani de la o unitate de învăţământ din municipiul Râmnicu Vâlcea a primit o amendă de 2.500 de lei după ce a fost prins la cursuri cu un pistol de tip airsoft asupra sa, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.
Incendiu puternic într-o locuinţă din Şirineasa, declanşat de luminiţele de sărbători montate la exteriorul clădirii
Un bărbat de 65 de ani din comuna Şirineasa a rămas fără acoperiş deasupra capului din cauza unui incendiu provocat de o instalaţie de iluminat specifică sărbătorilor de iarnă, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

