Ministrul Sănătății, după întâlnirea cu producătorii de medicamente: În România nu există criză nici de Ibuprofen, nici de Paracetamol. Mai avem o discuție cu distribuitorii

În plină stare de alertă epidemică avem o criză de medicamente antivirale și antigripale. E generată, în principal, de creșterea consumului și livrarea cu întârziere a unor produse din China. Alexandru Rafila declara ieri că medicamentele pentru viroze se vor găsi, cât de curând, din nou și în farmacii. Această situație a fost discutată la minister unde au fost prezenți și producătorii de medicamente.

Şcolile nu se vor închide din cauza gripei. Suspendarea activităţii într-o unitate de învăţământ, discutată cu Ministerul Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a încurajat vineri, în cadrul unei videoconferinţe, inspectorii şcolari generali să sprijine şcolile pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în "situaţia excepţională" în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor.

Stare de alertă epidemică, din cauza gripei. Vârful îmbolnăvirilor ar urma să fie atins între 15 ianuarie şi 10 februarie

România e în stare de alertă epidemică din cauza gripei. În ultima săptămână a lui 2022 au fost aproape 5.000 de cazuri de gripă, iar două persoane şi-au pierdut viaţa din cauza virusului. Ministrul Sănătăţii a explicat că nu declară epidemie pentru că ar însemna aplicarea unor restricţii. Iar autorităţile fac recomandări pentru populaţie, în special pentru școli, spitale şi angajatori, dar şi pentru restul populaţiei. Iar Ligia Deca, ministrul Educaţiei, susţine că şcolile vor începe cursurile normal, de luni.

Ministrul Sănătății: Nu declarăm epidemia de gripă, ci stare de alertă epidemică. Nu introducem restricții, ci recomandări. Ministrul Educației: Școlile încep pe 9 ianuarie, se va face triajul zilnic al copiilor

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat astăzi de ce preferă adoptarea unei instrucțiuni de "alertă epidemică", în locul declarării epidemiei de gripă: "Declararea epidemiei ar însemna generarea automată a anumitor restricții. Abordarea noastră a venit în sprijinul activității normale, să menținem școlile deschise. Emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situație. Prefer recomandări, decât restricții". La rândul ei, Ligia Deca a enumerat care sunt recomandările pentru începerea școlilor în acest context epidemic. 

Spitalele, asaltate de bolnavii de viroze. Medicii se așteaptă la declararea epidemiei de gripă. Vârful îmbolnăvirilor va fi în luna februarie

Este alertă în spitale, mai ales în cele pentru copii, din cauza valului de viroze care crește de la o zi la alta. Camerele de primiri urgențe sunt pline, iar timpul de așteptare este de câteva ore până când cei mici ajung să fie consultați de medici. Specialiștii în epidemiologie se așteaptă ca vârful îmbolnăvirilor să fie atins în luna februarie.

Ultima Oră

Cele mai citite