Pompierii se luptau sâmbătă cu un incendiu de vegetaţie pe insula greacă Evia, care a cuprins păduri, ceea ce a dus la evacuarea a două sate, au anunţat pompierii şi autorităţile, potrivit Reuters.
Locul unde inflaţia care bântuie Europa se face simţită cel mai limpede poate fi un restaurant din Grecia. În localurile de acolo, preţurile cresc de la o zi la alta, iar patronii şi turiştii sunt disperaţi - mai ales că deocamdată nu se întrevede vreo rezolvare a problemelor.
Vacanţele în Grecia ar putea fi mult mai costisitoare din acest an. Scumpirile în lanţ au dat năvala peste greci, iar inflaţia a ajuns la cote maxime. Nicio măsură luată de autorităţi nu a reuşit, deocamdată, să tempereze aceste creşteri.
Numărul celor care au vizitat Grecia în primele opt luni din 2021 a ajuns la 8,6 milioane, ceea ce înseamnă o creştere de 79,2% faţă de perioada similară din 2020. "Ne-am îndeplinit obiectivul pentru acest an, de a ajunge la 50% din cifra de afaceri înregistrată de sectorul turismului în 2019", a declarat ministrul elen al Turismului, Vassilis Kikilias.
Turiştii au început să părăsească insula Mykonos din Grecia, după ce Guvernul a impus noi restricţii din cauza creşterii numărului infectărilor. Petrecerile cu muzică au fost interzise, iar măsura a intrat în vigoare imediat.
Vacanță dată peste cap pentru mai mulți români care urmau să plece în aceste zile în Grecia. Agenția de turism care a vândut biletele a fost înștiințată de către un mare operator grec că şi-a suspendat activitatea. În acest moment, clienții practic au pierdut vacanța şi nu ştiu nici măcar dacă îşi vor recupera banii. Ministerul Turismului a anunțat că există un grup de lucru care trebuie să deblocheze situația.
Veşti bune pentru românii care vor să-şi petreacă vacanţa in Grecia. Din 16 aprilie, persoanele vaccinate, cele care au avut in ultimele 3 luni COVID și persoanele care prezintă un test PCR negativ nu mai trebuie să stea în carantină. După anunţul ministrului Economiei, agențiile de turism au fost asaltate de cereri. La Cluj, sute de români și-au făcut rezervări pentru un sejur în Grecia.
Primăria Municipiului Bucureşti a anunțat, într-un comunicat, că au fost ocupate toate locurile în tabăra pentru seniori în Grecia şi că nu se mai fac înscrieri.
Zeci de pensionari au stat la coadă de la primele ore ale dimineții pentru vacanțele în Grecia oferite gratis de Primăria Capitalei. 1.000 de persoane pot beneficia de această ofertă, dar trebuie să îndeplinească mai multe condiții.