EXCLUSIVITATE Unitatea mobilă de ATI de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală s-a umplut imediat după ce a fost instalată de specialiștii DSU. Medici aduși de la Oradea, Cluj și Constanța

Cu tot mai mulți bolnavi care au nevoie de terapie intensivă, autoritățile caută soluții pentru suplimentarea paturilor în aceste secții. În acest moment avem 1.434 de cazuri critice, un record absolut de la început pandemiei. Unitatea mobilă de ATI de la Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală s-a umplut imediat după ce a fost instalată de specialiștii DSU. Autoritățile au adus în București medici din toate colțurile țării pentru a o putea face operațională. O echipă a TVR a filmat în această unitate mobilă de terapie intensivă. Un reportaj exclusiv de Adelin Petrișor și Romeo Stancu.

Unitate mobilă ATI pentru pacienții cu COVID adusă la Iași

Record doborât în fiecare zi la numărul de pacienți cu forme grave, tratați la terapie intensivă: 1386 erau duminică, iar criza de locuri libere capătă dimensiuni greu de gestionat de autoritățile medicale. Singura soluție rapidă este deplasarea acelor unități mobile dintr-o zonă critică în alta. Așa cum s-a întâmplat acum la Iași, județ cu o capacitate depășită de numărul de bolnavi.

Cursă contracronometru pentru creșterea numărului de paturi la secțiile de terapie intensivă COVID. Premierul așteaptă soluții de la Ministerul Sănătății

Valul al treilea al pandemiei a umplut până la refuz secțiile de terapie intensivă, iar autoritățile caută soluții pentru a face față afluxului tot mai mare de pacienți. Una dintre ele este redeschiderea spitalelor militare de campanie, folosite și anul trecut în perioada de vârf a infectărilor cu COVID-19.

B. Mahler: Starea pacienților transferați în urma degajării de fum a fost reevaluată. Patru dintre ei au rămas la ATI. Institutul "Marius Nasta" are un singur pompier angajat care e în concediu de șase luni

Panică în noaptea de duminică spre luni la Institutul ”Marius Nasta”, din Capitala. O degajare de fum la unitatea mobilă ATI a dus la alertarea echipelor de intervenție. Pompierii au ajuns rapid la fața locului cu opt autospeciale de stingere. În unitatea mobilă erau șapte pacienți, care au fost transferați în alte secții din spital. Nimeni nu a fost rănit.

Ministrul Sănătății, luat la rost de Diana Şoşoacă. Senatoarea și-a făcut apariția la Institutul Marius Nasta

Aproape de miezul nopţii, la finalul declaraţiilor date de autorităţi, la Institutul Marius Nasta şi-a făcut apariţia Diana Şoşoacă. În Institut a fost alertă duminică noapte după ce un ventilator de la unitatea mobilă de terapie intensivă amplasată în curte a degajat fum. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a deplasat la locul incidentului pentru a verifica situația.

Alertă de incendiu la Institutul "Marius Nasta", la o unitate mobilă de terapie intensivă. În interior erau 7 pacienți. Nimeni nu a fost rănit. Mobilizare de amploare a pompierilor

Opt autospeciale de pompieri, trei echipaje de descarcerare și 12 echipaje SMURD au fost mobilizate duminică seara la Institutul Marius Nasta, după ce un ventilator de la unitatea mobilă de terapie intensivă amplasată în curte a degajat fum. În unitatea mobilă se aflau 7 pacienți ventilați non-invaziv. Cu toții au fost mutați în secțiile COVID din institut. Nimeni nu a fost rănit. Pompierii nu au găsit flacără în momentul în care au ajuns. O anchetă va stabili exact ce s-a întâmplat la unitatea de climatizare exterioară.

Pe heliportul de la Spitalul Judeţean din Timișoara a fost dată în folosință a doua unitate mobilă de terapie intensivă trimisă de la Galați

Toate paturile destinate bolnavilor de coronavirus în stare critică au fost ocupate în Timişoara. De aceea, pe heliportul de la Spitalul Judeţean a fost dată în folosință o a doua unitate mobilă ATI. Prima a ajuns la Spitalul Victor Babeş din Timișoara în urmă cu mai bine de o lună şi funcționează la capacitate integrală.

A doua unitate mobilă de terapie intensivă destinată pacienților cu coronavirus trimisă de la Galați la Timișoara a fost conectată la utilități. Spitalul Județean va fi reorganizat pentru a putea face față solicitărilor

A doua unitate mobilă de terapie intensivă a ajuns noaptea trecută la Timișoara. A fost trimisă de la Galați pentru că toate paturile de ATI destinate bolnavilor cu coronavirus au fost ocupate în Timișoara. Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut alarmant în ultimele zile în Timiș, iar Spitalul "Victor Babeș" nu mai poate primi niciun pacient cu SARS-CoV-2.

Ultima Oră

Cele mai citite