Vicepremierul Kelemen Hunor, la TVR Info, despre aderarea României la Schengen: Acum ştim care e problema austriecilor. În 2023 trebuie închis acest dosar dacă se poate

Este nevoie de eforturi diplomatice permanente, dialog, înțelegere, în chestiunea aderării României la Schengen, a spus liderul UDMR, la TVR Info. Kelemen Hunor este de părere că Suedia, care deține președinția Consiliului Uniunii Europene, are o abordare foarte decentă cu privire la existenţa unui acord prealabil referitor la intrarea țării noastre în Schengen.

Consens pe majorarea pensiilor, după luni de dispute între PSD și PNL. Economiștii, circumspecți în privința găsirii fondurilor pentru toate ajutoarele anunțate de coaliție

Coaliția a stabilit pachetul de măsuri de sprijin începând din 2023. Pe lângă creșterea tuturor pensiilor, măsurile vizează în special populația cu venituri scăzute, ca să asigure stabilitatea socială, dar și cea politică, au explicat liderii PSD, PNL și UDMR, în mesajele transmise după ședință. Consensul vine după câteva luni de dispute între PSD și PNL privind creșterile de pensii. Economiștii sunt circumspecți în privința găsirii fondurilor pentru toate ajutoarele care urmează să fie date de stat.

Liderii coaliției s-au înțeles: De la 1 ianuarie, punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, acordat celor cu pensii sub 2.000 de lei

Cresc pensiile de la 1 ianuarie cu 12,5%, nu cu 15%, cum s-a tot vehiculat în declarațiile publice din ultimele săptămâni. Argumentele pro și contra au fost discutate în ședința de luni seară a coaliției de guvernare. Informațiile obținute mai întâi din surse politice au fost ulterior confirmate de toți liderii de partid, fiecare reliefând contribuția propriei formațiuni la decizia finală.

Alina Gorghiu confirmă că PNL vrea mărirea pensiilor de la 1 ianuarie 2023: Se fac eforturi astfel încât sumele să fie suficiente pentru a se acoperi inflația

"Pensiile vor crește din ianuarie 2023 cu un procent care să acopere rata inflației", a declarat președintele interimar al Senatului. Alina Gorghiu a mai precizat că proiectul de buget pentru 2023, aflat în lucru, va menține un echilibru între banii pentru investiții și cei pentru pensii. În schimb, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, le recomandă liberalilor să renunțe la populism și, împreună, în coaliție, să ia o decizie responsabilă privind mărirea pensiilor. Social-democrații revin și cu solicitarea privind reglementarea pieței energiei.

Pensiile, dispută în coaliția de guvernare, din cauza procentului de majorare

Liderii Coaliţiei de la guvernare doresc să se reunească într-o nouă şedinţă cât mai curând. Aceştia ar trebui să stabilească procentul cu care se vor mări pensiile. Ministrul de Finanţe spune că bugetul suportă o mărire de doar 11%. Totodată, PSD urmează să stabilească şi cine va ocupa funcţia de ministru al Apărării. Cu mai multe informaţii vine Marius Vulpe.

PSD și PNL, încă în tratative pentru MApN. După întâlnirea cu Ciucă, Ciolacu dă de înțeles că nu ar mai insista să facă un schimb de ministere. Surse politice: negocierile ar viza de fapt rocada din luna mai a anului viitor

Negocieri intense au loc între PNL și PSD pentru instalarea unui ministru nou la Apărare. Liberalii le cer social democraților să vină repede cu o propunere. Dar PSD nu pare să se grăbească să îl anunțe pe succesorul lui Vasile Dîncu. Premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu nu au reușit să ajungă la o concluzie la întâlnirea de ieri de la Vila Lac.

Ultima Oră

Cele mai citite