turism
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, va fi prezent, joi, Târgul de Turism al României, organizat la Pavilionul B2 din cadrul Romexpo, transmite Agerpres.
O destinație turistică iubită de români, în pericol. Un vulcan din largul insulei Santorini dă semne de trezire
Kolumbo, un vulcan subacvatic situat în largul insulei greceşti Santorini care nu a înregistrat nicio activitate timp de aproape 400 de ani, dă semne de trezire. O cameră magmatică nedetectată anterior se umple treptat cu materie topită, ceea ce i-a determinat pe cercetători să recomande monitorizarea în timp real a vulcanului, relatează miercuri The Guardian.
România mimează promovarea turistică. Turiștii străini nu știu ce să viziteze la noi în țară
De mai bine de jumătate de an, Ministerul Turismului încearcă să convingă influencerii români şi străini să facă reclamă României ca destinaţie turistică. Însă, fără niciun rezultat, şi nu doar pentru că bugetul oferit este mic, ci şi pentru că nu există un studiu care să arate direcţiile în care se doreşte promovarea. Aşa se face că România reuşeşte să atragă de trei ori mai puţini turişti străini decât o fac vecinii noştri bulgarii.
Străinii care ne vizitează țara sunt de trei ori mai mulți, deși nu avem nicio strategie de a-i atrage. Un turist care a venit în România anul trecut a stat, în medie, două zile și a cheltuit 520 de euro
Turismul din România a reuşit, în 2022, să revină aproape de valorile înregistrate în 2019. Faţă de 2020, numărul străinilor care ajung la noi în ţară s-a triplat, asta deşi nu aveam o strategie de a-i atrage. Ajung aici din întâmplare şi se întorc apoi cu prietenii. Anul acesta, Ministerul Turismului spune că va face o cercetare care va măsura gradul de notorietate a destinaţiilor turistice de la noi din ţară, dar şi a brandului turistic naţional.
Schimbările climatice au efecte secundare în afaceri. Unii operatori de turism și-au închis spațiile de cazare
Iarna uscată și călduroasă de până acum a adus pierderi operatorilor de turism din stațiunile montane. Iar unii chiar își închid spațiile de cazare, pentru că au puțini turiști și nu pot acoperi cheltuielile de funcționare. La Rânca, ninsorile din ultimele zile le aduc ceva speranțe patronilor de hoteluri și pensiuni, care se așteaptă ca zăpada să le aducă și mai mulți clienți.
Războiul, pandemia şi inflaţia i-au ţinut pe oameni departe de vacanţe. Fenomenul de Revenge Travel ia amploare şi în România
Suntem mai săraci, dar mai dornici să călătorim. Război, pandemie şi inflaţie. Sunt principalele piedici care i-au ţinut pe unii români departe de vacanţe în ultima vreme. 2023 pierde răbdarea şi schimbă regulile. Revenge travel, adică o călătorie de răzbunare, este noul trend şi a început să prindă curaj şi la noi, în ciuda situaţiei economice globale.
Transport gratuit pentru spaniolii care locuiesc în insule. De măsură nu vor beneficia și turiștii
Transportul public în Insulele Canare şi Baleare va fi gratuit în 2023. Guvernul spaniol va aloca 125 de milioane de euro pentru subvenţionarea abonamentelor. De această masură vor beneficia însă, doar rezidenţii, nu şi turiştii.
Retrospectivă 2022 | Turismul, între războiul din Ucraina, inflaţie şi dorinţa oamenilor de a călători după ridicarea restricţiilor
Războiul din Ucraina, creşterea preţurilor la utilităţi, alimente şi combustibil, au avut un impact negativ asupra unor destinaţii precum cele din Delta Dunării şi nordul ţării, însă ridicarea restricţiilor şi dorinţa oamenilor de a călători au făcut ca anul 2022 să ajungă aproape de nivelul lui 2019.
Stațiunile montane, pline de turiști dar fără zăpadă naturală. Doar norocoșii au avut parte de distracție pe pârtii
Lipsa zăpezii este o problemă în majoritatea staţiunilor montane. Turiștii au venit, dar nici vorbă de cozi la tele-gondole sau tele-schiuri.

