turism
Deficitul de cont curent al Greciei s-a înjumătăţit în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2022, datorită veniturilor ridicate din turism şi a reducerii importurilor, a anunţat Banca Centrală a Greciei (BoG), transmite Reuters.
Cei mai mulţi vizitatori străini în Grecia au venit din Germania şi Marea Britanie
Vizitatorii din Germania şi Marea Britanie au reprezentat aproape jumătate (44%) din totalul cheltuielilor din turism şi a nopţilor de cazare în Grecia, conform datelor Confederaţiei turistice elene (INSETE), informează publicaţia Ekathimerini.
Turcia anunţă venituri record din turism
Creşterea numărului de vizitatori străini a ajutat Turcia să genereze venituri record din turism în trimestrul trei din 2023, arată datele oficiale publicate marţi, semnalând că ţara şi-ar putea îndeplini obiectivele ambiţioase pe termen lung, transmite Xinhua şi publicaţia Daily Sabah.
Drumul Apusenilor, care invită turiștii la o incursiune prin Țara Beiușului și defileul Crișului Repede, a fost inaugurat
O șosea nouă invită turiștii la o incursiune prin Țara Beiușului și defileul Crișului Repede. Drumul, realizat cu fonduri europene, trece printr-o zonă de munte splendidă și are potențial să atragă investitori în zonă.
Un templu budist din Japonia, vechi de peste o mie două sute de ani, va funcționa într-un hotel
În Japonia, administrația unui templu budist care nu mai avea fonduri suficiente a încheiat o înțelegere cu un hotel care practic, îl va îngloba.
Patronatele din turism au propus o taxă pentru românii care își petrec concediul în afara țării. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a declarat că nu s-a discutat o astfel de idee
Unele patronate din Turism au pus ochii pe apetitul românilor pentru vacanțele în străinătate și vin cu o propunere care a stârnit deja reacții: o taxă impusă celor care își petrec concediile în afara României. Banii strânși ar urma să fie folosiți pentru promovarea destinațiilor turistice de la noi. Taxa ar fi de fapt o redistribuire a unei părți din TVA-ul perceput deja de agențiile de turism, spun patronatele. În replică, ministerul Economiei și Turismului spune că nu s-a discutat o astfel de idee.
FPIOR, despre taxa pe vacanţele în străinătate: Românii nu trebuie sancţionaţi pentru că aleg destinaţii turistice externe
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a anunţat, miercuri, că se disociază ferm de propunerea Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), de impunere a unei taxe de promovare a turismului din România, pentru turiştii români care călătoresc în afara ţării noastre.
EXCLUSIV Hotelierii din Bulgaria au scos deja la vânzare pachetele turistice pentru vara următoare. Reducerile sunt de 20 - 40% pentru cei care fac rezervarea până în luna decembrie
Tarifele pentru cei care rezervă până în decembrie o vacanță pentru vara viitoare sunt mai mici cu 20% până la 40% decât în pragul sezonului estival, potrivit reprezentanților agențiilor de turism. Sunt însă și situații în care prețurile scad chiar și mai mult. Consultanții avertizează că România ar putea pierde și mai mulți turiști în favoarea Bulgariei dacă vor fi eliminate voucherele de vacanță sau dacă numărul beneficiarilor va fi mai mic. Un reportaj exclusiv din stațiunea Nisipurile de Aur, Bulgaria, de Cătălin Deacu.
Cum se străduiește Grecia să limiteze turismul
De la reducerea numărului de turiști în anumite locuri, până la acțiuni de conștientizare a poluării cauzate de vizitatori și limitarea locurilor de șezlong pe plajă, grecii se străduiesc să facă față supraturismlui, scrie Al Jazeera.

