Petreceri cu droguri la Vlad Pascu: "A pus într-o capsulă oxicodonă pisată și pulbere de metamfetamină cristal. După ce ne-am drogat, ne-am plimbat cu buggy car-ul în zona Tipografilor și ne-am urcat cu mașina pe linia ferată"
O petrecere organizată de Vlad Pascu este cu totul altfel decât ceea ce își închipuie majoritatea oamenilor în privința întâlnirilor dintre prieteni. Conform mărturiei consemnate de procurori în dosarul tânărului de 19 ani, autor al accidentului rutier de la 2 Mai, drogurile și medicamentele cu efect psihoactiv erau produsele puse pe masă și nu mâncare și băutură, așa cum se întâmplă la o petrecere obișnuită. Tinerii din anturajul lui Pascu, prieteni și dealer, în loc să ciocnească un pahar de bere sau de vin, pisau pastile și le amestecau cu droguri. Ba chiar făceau postări pe rețele de socializare și care au devenit probe în dosar și mijloace pentru furnizarea de acuzații de către anchetatori.
16 septembrie 2023, 17:48