tren
CFR Călători, în colaborare cu MAV Start (operatorul naţional feroviar de călători din Ungaria) şi OBB (operatorul naţional feroviar de călători din Austria), au stabilit introducerea în circulaţie a unui nou tren pe ruta Cluj Napoca - Budapesta - Viena şi retur, începând cu planul de mers 2018 - 2019.
Un tânăr a murit electrocutat în gara din Focșani. Băiatul s-a urcat pe vagonul unui tren ca să își facă poze
Tragedie în gara din Focșani. Un tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a urcat pe un tren de marfă. Era cu un amic, care a scăpat doar cu arsuri la o mână.
Maşină lovită de tren, patru morţi. Şoferul nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată
Accident teribil de circulație petrecut în această dimineaţă în Lugoj, judeţul Timiş. Patru persoane au murit după ce un autoturism a fost lovit de tren. Pompierii de la descarcerare au ajuns de urgenţă la fața locului pentru a scoate victimele din mașina distrusă.
Tren de mare viteză Hong Kong-China. 80 de mii de pasageri pot călători zilnic cu viteza de peste 200 km/h
Distanța dintre Hong Kong și China se poate parcurge în câteva zeci de minute cu o garnitură ultramodernă. Primul tren de mare viteză a fost inaugurat cu fast, însă există temeri că ar putea reaprinde tensiuni politice.
Scandal în Gara Eforie. CFR a emis prea multe bilete pentru un tren cu un singur vagon
Sute de turiști și-au încheiat cu nervi vacanța la mare. Au vrut să se întoarcă acasă cu trenul, dar cum CFR a scos din funcțiune Trenurile Soarelui, de la Mangalia la Constanța a fost pus la dispoziție un singur vagon. Când trenul a ajuns în Eforie, foarte mulți călători care cumpăraseră bilet nu au putut urca. Au decis să-l blocheze pe șine până când CFR a trimis un tren suplimentar.
Împușcături asupra trenului care circula pe ruta Timişoara – Reşita
Călătorii care s-au aflat în trenul care circula pe ruta Timişoara – Reşita au trăit clipe terifiante. În vagon se aflau aproximativ 30 de oameni.
Din Praga la Orșova, cu trenul. Destinația finală: Festivalul Banat de la Eibenthal
Peste 1.200 de turişti cehi au ajuns în gara Orşova din Mehedinţi cu un tren format din 10 vagoane, pus la dispoziție special pentru ei. Tinerii au plecat din Praga si au venit în țara noastră la Festivalul Banat de la Eibenthal.
Trenul turistic Transilvania iese din nou la rampă vara aceasta
Primul tren turistic românesc va circula în perioada 22-26 august. Este pentru al doilea an consecutiv când CFR Călători pune pe șine trenul Transilvania.
Accident feroviar în Italia. Cel puțin doi oameni au murit, iar unul este român
Un accident feroviar cumplit s-a produs în Italia, în apropiere de Torino. Un tren de persoane a izbit în plin un camion. Doi oameni au murit, iar unul dintre ei este român. Ştefan Aureliana avea 64 de ani și conducea mașina care însoțea TIR-ul. Un al doilea român a fost rănit dar, după ce a primit îngrijiri medicale, a fost externat. În accident, au fost răniți 23 de oameni, iar 3 sunt în stare gravă.

