trasfăgărășan
A fost finalizat Drumul Apusenilor. Întregul traseu, în lungime de peste 25 de km, a fost reabilitat cu fonduri europene. Drumul pornește din județul Cluj, de la Valea Drăganului și ajunge în zona montană, la limită cu județul Bihor. Investiția a fost făcută cu scopul de a atrage mai mulți turiști. Partea de drum care se află în Bihor va fi gata în iulie.
Accidente la Raliul Argeșului. Organizatorii au precizat că nici un spectator nu a fost implicat
Serie de accidente la Raliul Argeşului. În 24 de ore: au fost implicate trei mașini în zone diferite de pe Transfăgărăşan. Șase sportivi, doi bulgari și patru români, s-au accidentat, au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar și la Spitalul Județean de Urgență din Pitești. Acum sunt în stare stabilă.
Un nou strat de zăpadă s-a așternut pe Transfăgărășan. Șoseaua este din nou blocată de zăpada viscolită
Pe Transfăgărăşan este încă vreme de iarnă, deşi peste două săptămâni drumul ar trebui deschis circulaţiei. Drumarii au nevoie de freze şi escavatoare pentru a muta din loc nămeţii care ajung şi la 8 metri înălţime. Sub stratul de zăpadă este gheaţă, iar muncitorii spun că uneori nu văd nici la 5 metri distanţă şi se pot trezi în faţa prăpastiei.
O mașină s-a răsturnat pe Transfăgărășan. Circulația este interzisă pe timpul nopții
Cinci persoane au fost rănite, duminică seară, într-un accident rutier care a avut loc pe Transfăgărășan, între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă.

