Transportul alternativ, prins în capcană. Șoferii și firmele de ridesharing riscă amenzi uriașe

De astăzi, șoferii și firmele care asigură transport urban alternativ riscă amenzi uriașe dacă nu respectă regulile noi impuse de Guvern în vară. Perioada de patru luni pe care au avut-o la dispoziție ca să între în legalitate a expirat. Iar legea care prelungea termenul până la 1 februarie anul viitor încă nu a fost promulgată, pentru că nu a ajuns la președintele țării.

Sindicatele de la metrou declanșează joi greva de avertisment. Ion Rădoi: Nu ne mai vindem forța de muncă sub un anumit nivel

Trebuie să ne pregătim pentru haos în ceea ce privește transportul în comun, în București. Angajații Metrorex intră în grevă de avertisment joi, între orele 04.00 și 06.00. Ar putea fi doar începutul, pentru că sindicaliștii amenință cu greva generală. Vor salarii majorate cu 42%, iar negocierile de până acum au eșuat. Conducerea e dispusă să le ofere mai puțin de jumătate din acest procent.

"Bucovina vrea autostradă": Protest motorizat din Moldova până în Capitală

Protest motorizat din orașele Moldovei până în București. Sute de șoferi cu mașini mici și camioane au participat la un marș inedit ca să atragă atenția autorităților că regiunea Moldovei are nevoie de autostrăzi. Participanții au cerut un calendar clar pentru construirea șoselelor de viteză care să lege Suceava de Ploiești și Iașul de Tîrgu Mureș. Oamenii au vrut să protesteze în Piața Victoriei. Nu au fost lăsați să intre acolo cu autoturismele de către Jandarmerie, așa că și-au lăsat autoturismele și au pornit în marș, pe jos. Marius Popescu are detalii.

Ultima Oră

Cele mai citite