Fâșia Gaza a primit combustibil. Este prima dată de la atacurile teroriste ale Hamas când este permis un astfel de transport de la un depozit al Națiunilor Unite, aflat la punctul de trecere a frontierei Rafah.
Petrotrans, unul dintre cele mai costisitoare falimente din România, aduce două ministere în instanţă. Rezervoarele, conductele şi utilajele companiei sunt pasate între ministerele Energiei şi Economiei. Petrotrans a avut un patromoniu de peste 100 de milione de euro. S-au vândut repede terenurile care aparţin acum unor persoane private.