trafic de influenţă
Cristian Dumitru Bălan este singurul inculpat trimis în judecată de DNA în dosarul mitei de 22 milioane euro pentru prelungirea contractelor cu duty-free-urile de la Aeroportul Otopeni, alţi trei inculpaţi încheind cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit Agerpres.
Două persoane, printre care un medic, au fost reţinute pentru luare de mită într-un dosar de pensionare în Dolj
Două persoane, printre care un medic, au fost reţinute de ofiţerii DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, după ce au fost prinse în flagrant în timp ce primeau fiecare câte 1.000 de euro pentru a facilita avizarea dosarului de pensionare a persoanei care i-a denunţat.
Fostul președinte al Franței, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru corupție și trafic de influență. Nicolas Sarkozy ar urma să petreacă un an de arest la domiciliu, cu brățară electronică
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție și trafic de influență. Decizia a fost anunțată după judecarea apelului. Avocații au anunțat că, în termen de 5 zile, se vor adresa Curții de Casație. Sarkozy ar urma să execute un an din cei trei, la domiciliu, cu o brățară electronică pe braț. După aflarea deciziei, Nicolas Sarkozy, în vârstă de 68 de ani, nu a făcut nicio declarație.
Directorul din cadrul Agenţiei Domeniile Statului care a cerut 350.000 de euro de la un om de afaceri va primi o condamnare cu suspendare
Marius Ionel Nuţă, director al Direcţiei Control, Reprezentanţe Teritoriale şi Comunicare din cadrul Agenţiei Domeniile Statului (ADS), şi-a recunoscut vinovăţia la DNA şi a acceptat să primească în instanţă o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a cerut 350.000 euro de la un om de afaceri pentru a-l ajuta în legătură cu concesionarea unui teren.
Directorul Autorităţii Vamale Române, Dinu-Octavian Nicolescu, reţinut pentru trafic de influenţă
Directorul Autorităţii Vamale Române şi fost director economic în Ministerul Mediului a fost reţinut de DNA după ce ar fi cerut mită 1 milion de lei. Conform DNA, Dinu Octavian Nicolescu ar fi cerut banii în aprilie 2020 unui martor din dosar pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului.
Nume importante de lideri politici, vehiculate în dosarul de corupție care vizează spațiile comerciale din Aeroportul Otopeni
Nume grele de politicieni din PSD și PNL erau vehiculate în discuțiile dintre inculpații din dosarul Otopeni. Patronii duty-free-urilor și restaurantelor de pe aeroport căutau soluții pentru a-şi prelungi chiar şi ilegal contractele de închiriere. Pentru acest lucru ar fi pus la bătaie sume de ordinul zecilor de milioane de euro şi căutau ajutor de la politicieni, susțin procurorii. Convorbirile lor au fost interceptate de procurorii DNA.
Reacția ministrului Grindeanu la ancheta de corupție de la Aeroportul Otopeni: Indiferent de numele și funcțiile celor implicați, consider că este normal ca toți cei care au încălcat legea să suporte consecințele
Sorin Grindeanu a declarat că va sprijini în calitate de ministru al Transporturilor și Infrastructurii ancheta derulată de către DNA la Compania Națională Aeroporturi București. “Este bine că, după ani de zile în care au fost o serie de speculații privind anumite probleme din această companie, instituțiile statului au decis să se implice”, a transmis acesta.
Cei patru inculpați reținuți în dosarul duty free-urilor de pe aeroportul Otopeni vor sta în arest la domiciliu
Magistrații Tribunalului București au luat decizia arestului la domiciliu pentru cei patru inculpați reținuți în dosarul duty free-urilor de pe aeroportul Otopeni, deși sumele vehiculate drept mită în acest dosar sunt amețitoare. Potrivit DNA, un fost director al Companiei Aeroporturi București i-ar fi cerut patronului duty free-urilor peste 22 de milioane de euro ca să îl ajute să își prelungească contractele de închiriere. I-ar fi promis în schimb că se va interveni chiar la ministrul Transporturilor. "Nu îi cunosc pe acești oameni. Salut ancheta DNA", a declarat pentru TVR ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Activitățile comerciale de la aeroportul din Otopeni, anchetate de DNA. Intermediari și persoane din administrație, suspectați de trafic de influență și luare de mită. Mai multe persoane au fost duse la audieri
DNA a făcut percheziții la firmele care operează magazinele duty free și restaurantele din incinta aeroportului din Otopeni. Sunt suspiciuni că reprezentanții firmelor au dat mită ca să aibă acces în aeroport. Conducerea Companiei Aeroporturi București spune că va sprijini ancheta procurorilor anticorupție.

