Luptători ai Hamas

Armata israeliană spune că a ''eliminat 17.000 de terorişti'' în Gaza

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a anunţat joi că trupele sale "au eliminat peste 17.000 de terorişti" în Gaza, unde războiul între Israel şi Hamas susţinut de alte mişcări armate palestiniene a intrat în a 11-a lună, informează AFP.
Luptători Hamas

Hamas anunţă oprirea negocierilor pentru un armistiţiu în Gaza

Hamas a decis să oprească negocierile privind încetarea focului în Fâşia Gaza la o zi după ce un atac israelian l-a vizat pe şeful său militar, care "este bine", au declarat duminică pentru AFP doi înalţi oficiali ai mişcării islamiste palestiniene.

Atac sângeros în Daghestan. Autorităţile au fost nevoite să demareze o operaţiune antiteroristă

20 de oameni, dintre care 17 poliţişti, au fost ucişi şi alte 20 de persoane au fost rănite în atacurile teroriste de aseară din Daghestan, o republica rusă din nordul Caucazului cu populaţie preponderent musulmană. Pentru a stabiliza situaţia autorităţile au fost nevoite să demareze o operaţiune antiteroristă şi să mobilizeze forţe importante de intervenţie.

India va intra în Pakistan dacă teroriştii fug în ţara vecină, declară ministrul apărării de la New Delhi

Ministrul apărării din India, Rajnath Singh, a dat asigurări, într-un interviu acordat portalului de ştiri CNN News18, că guvernul indian este dispus să intre pe teritoriul Pakistanului pentru a-i învinge pe teroriştii care evadează peste graniţă după ce au încercat să desfăşoare activităţi teroriste în India, transmite sâmbătă EFE.
Luptători ai Hamas

Gruparea palestiniană mai deţine 129 de ostatici, dar 22 au fost ucişi, potrivit autorităţilor israeliene

Israelul a comunicat miercuri că 22 dintre cei 129 de ostatici încă deţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza sunt morţi şi corpurile lor neînsufleţite se află în posesia acestei grupări, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că foametea şi disperarea se agravează în teritoriul palestinian devastat de război, relatează agenţiile EFE şi France Presse.

Ultima Oră

Cele mai citite