Teodor Meleşcanu
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că "pur şi simplu vinovat de votul în străinătate este practic preşedintele Iohannis", pentru că a convocat referendumul după ce au fost stabilite secţiile de votare în străinătate, transmite Mediafax.
K. Iohannis: Cei care nu au organizat corespunzător sau au organizat prost alegerile trebuie să plătească cu funcția. Solicit demiterea imediată a miniștrilor de Externe și de Interne
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri, demiterea miniștrilor de Externe și de Interne, respectiv Teodor Meleșcanu și Carmen Dan, pentru organizarea proastă a alegerilor în străinătate și în țară. "Cei care nu au organizat corespunzător sau care au organizat intenționat prost, trebuie să plătească cu funcția. Vorbesc de urmarea politică. (...) Fiindcă nu au știut să-și dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a d-nei ministru de Interne, imediat însemnând imediat" - a spus președintele Klaus Iohannis.
Lumea azi. Românii, batjocoriți la vot
Un drept fundamental al românilor a fost batjocorit și încălcat duminică la scrutinul europarlamentar. Este inadmisibil că în secolul XXI, cel al tehnicii de vârf, sa fie cozi interminabile la centrele de vot organizate in străinătate.
Proteste la ministerul de Externe. Manifestanții i-au cerut demisia lui Teodor Meleșcanu
Peste o mie de oameni s-au strâns luni seara în fața ministerului de Externe ca să-i ceară demisia lui Teodor Meleșcanu. Manifestanții au venit în marș din Piața Victoriei, unde se adunaseră la inițiativa mai multor grupuri civice ca să sărbătorească rezultatele alegerilor europarlamentare și referendumului pentru justiție.
Comisia Europeană: Statele membre trebuie să se asigure că toți cetățenii își pot exercita dreptul de vot
Comisia Europeană reacționează la modul în care au fost organizate alegerile în străinătate. Într-un comunicat, precizează că statele membre trebuie să se asigure că toți cetățenii își pot exercita dreptul de vot.
Ministrul Afacerilor Externe admite că programul de vot din străinătate poate fi prelungit: Dacă AEP consideră că e legal, se pot lua măsuri
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a exprimat duminică disponibilitatea pentru adoptarea de soluţii privitoare la facilitarea procedurii de vot în Diaspora, respectiv de prelungire a programului în secţiile de vot din străinătate unde s-au creat cozi foarte mari, transmite Agerpres. El a amintit că a existat o campanie de informare în legătură cu crearea de noi secţii de votare, în Paris numărul acestora fiind mărit chiar de patru ori.
MAE îi cere preşedintelui rechemarea ambasadorului României în SUA, George Maior. Klaus Iohannis: Voi lua o decizie după summitul de la Sibiu
Ministrul de Externe vrea rechemarea în țară a lui George Maior, ambasadorul român în Statele Unite. Teodor Meleșcanu a trimis o cerere oficială președintelui Klaus Iohannis. Șeful diplomației de la București a declarat pentru Știrile TVR că a analizat activitatea lui George Maior în urma solicitării comisiei de politică externaă a Senatului. Ultimul cuvânt îl are însă președintele țării, vare a anunţat că va lua o decizie în privinţa ambasadorului României în SUA, George Maior, după summitul UE de la Sibiu.
#Ro2019Eu. Un monument dedicat lui Nicolae Titulescu a fost inaugurat pe bulevardul Ataturk din Ankara
Un monument dedicat lui Nicolae Titulescu a fost inaugurat joi pe bulevardul Ataturk din Ankara în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleşcanu, şi ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Faruk Kaymakci, informează Ambasada României în Republica Turcia într-un comunicat de presă.
#Ro2019Eu. Parteneriatul estic, evoluţiile din Afganistan şi situaţia din Venezuela, pe ordinea de zi a Consiliului Afaceri Externe
Parteneriatul estic este ''prioritatea maximă'' pentru România la actuala sesiune a CAE. Miniştrii de externe au pregătit un proiect de document care să fie adoptat la viitoarea reuniune ministerială, care va avea loc la Bruxelles la 13 mai. La reuniunea de luni ei vor purta discuţii cu partenerii estici în legătură cu eventualele amendamente pe care doresc să le includă în document.