tensiuni Rusia-Ucraina
Rusia a ameninţat Ucraina cu noi consecinţe în cazul unor "planuri militariste" din partea Kievului, după ce Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei şi a anunţat că va trimite acolo trupe, informează marţi DPA.
Președintele Ucrainei: Granițele noastre rămân neschimbate. Aşteptăm un sprijin clar şi eficient de la partenerii noştri
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că acțiunile Federației Ruse reprezintă o încălcare a integrității și suveranității teritoriului Ucrainei și că granițele internaționale ale Ucrainei vor rămâne așa cum sunt, indiferent de declarațiile Rusiei.
Întâlnirea dintre Biden și Putin ar putea să nu mai aibă loc. Oficial american: “Continuăm diplomația cu Moscova până vor porni tancurile”
Întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin ar putea fi anulată după ce Rusia a declarat luni două regiuni separatiste ale Ucrainei drept independente. Președintele american fusese de acord în principiu să aibă o întrevedere cu omologul rus.
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, la New York. Acțiunile Rusiei, condamnate de majoritatea membrilor
Reuniunea de urgență la New York a Consiliului de Securitate al ONU. Ambasadorul Stetelor Unite ale Americii la ONU a condamnat recunoașterea independenței celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei avertizând că urmările vor fi teribile în Ucraina, Europa și în întreaga lume.
Joe Biden i-a promis președintelui ucrainean că va răspunde „prompt și decisiv”, după ce Rusia a recunoscut independența regiunilor Donețk și Lugansk
Președintele american Joe Biden l-a sunat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și a condamnat decizia Rusiei de a recunoaște regiunile separatiste din estul țării.
„Părăsiți imediat țara!” România a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim
Ministerul Afacerilor Externe anunță că în contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre și a evoluțiilor negative din această seară, a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim – „Părăsiți imediat țara!”
Putin a ordonat forțelor armate ruse să asigure pacea în Donețk și Lugansk
Corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea, a declarat într-o intervenție în direct în Ediția Specială de la TVR1 că în decretele prin care Vladimir Putin recunoaște independența regiunilor Donețk și Lugansk se arată că armata rusă trebuie să asigure pacea în cele două zone.
Washingtonul anunţă sancţiuni împotriva regiunilor separatiste din Ucraina. Ministrul britanic de Externe: Mâine vom anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei
Statele Unite au anunţat luni sancţiuni împotriva regiunilor separatiste din Ucraina a căror independenţă a fost recunoscută recent de preşedintele rus, Vladimir Putin, şi au avertizat că alte măsuri sunt pregătite dacă va fi necesar, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Maia Sandu: Republica Moldova rămâne ferm angajată să susţină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei
„Republica Moldova rămâne ferm angajată să susţină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, a declarat Maia Sandu după decizia preşedintelui rus Vladimir Putin.