tarif de referință
Vot în Parlament pentru noua lege RCA. Deputaţii şi senatorii au adoptat proiectul cu doar două zile înainte de expirarea plafonării preţurilor. Actul normativ prevede şi tarife de referinţă, care trebuie aprobate de ASF. Acestea ar urma să ţină cont de media preţurilor din ultimii 5 ani. Aceeaşi lege impune, în premieră, şi pedeapsa cu închisoare pentru cei care folosesc piese auto contra-făcute. Va mai dura, însă, până când legea va produce efecte, pentru că trebuie, mai întâi, să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Dacă acest lucru nu se va întâmpla până pe 18 mai, când expiră perioada de plafonare, asigurătorii vor putea creşte tarifele fără să fie sancţionaţi.