suedia aderare NATO
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anunţă că statele membre vor examina la summitul care începe marţi la Vilnius o simplificare a procesului de aderare pentru Ucraina. Este vorba despre renunţarea la Planul de acţiune pentru aderarea la Alianţă. Ministrul ucrainean de Externe susţine că decizia de eliminare a acestui plan ar fi fost luată. Kremlinul a reiterat că aderarea Ucrainei la NATO ar avea consecinţe negative pentru securitatea europeană.
Jens Stoltenberg și președintele Lituaniei au subliniat importanța intrării Suediei în NATO, în urma declarației președintelui Erdogan în care condiționează aprobarea admiterii țării în Alianță de aderarea Turciei la UE
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg s-a întâlnit cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și au susţinut o conferinţă de presă. Cei doi au reacționat la declarația recentă a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit căreia Ankara va sprijini intrarea Suediei în NATO, dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE.
Erdogan condiţionează intrarea Suediei în NATO de redeschiderea negocierilor pentru aderarea Turciei la UE, înainte de summitul de la Vilnius
Ankara va sprijini intrarea Suediei în NATO dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE, a declarat, luni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Ministerul Apărării de la Stockholm, despre importanţa aderării la NATO: "Un atac armat împotriva Suediei nu poate fi exclus"
Suedia nu este ferită de un posibil atac militar, potrivit unui raport al Ministerului Apărării suedez publicat luni, în care se subliniază importanţa aderării ţării scandinave la NATO, în contextul invaziei ruse în Ucraina, relatează AFP.
Suedia ar putea găzdui trupe NATO înainte de a adera la Alianţă
Suedia va permite NATO să poziţioneze trupe pe teritoriul său încă dinainte să adere oficial la alianţa militară, au afirmat vineri premierul şi ministrul Apărării de la Stockholm, transmite Reuters.
Secretarul general al NATO i-a cerut din nou lui Erdogan să ridice vetoul privind aderarea Suediei la Alianță
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut duminică Turciei să renunţe la obiecţiile faţă de Suedia, "care şi-a îndeplinit obligaţiile", şi să finalizeze aderarea acesteia la Alianţă "cât mai curând posibil", transmite AFP.
Antony Blinken cere Turciei şi Ungariei să ratifice în regim de urgenţă aderarea Suediei la NATO
Şeful diplomaţiei americane cere Turciei şi Ungariei să ratifice în regim de urgenţă aderarea Suediei la NATO.
Finlanda a desfăşurat primul exerciţiu cu NATO de la aderarea la alianţa militară
Finlanda a anunţat că a desfăşurat primul exerciţiu militar de la aderarea la NATO, cu două nave germane şi portugheze acostate simbolic în portul Helsinki, informează France Prese, preluată de Agerpres.
Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban susține că relaţiile suedezo-ungare se află la un nivel scăzut și îndeamnă Suedia să facă pași înspre întărirea încrederii dintre cele două țări
Relaţiile dintre Suedia şi Ungaria se află la un nivel scăzut, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, îndemnând Suedia să întreprindă paşi pentru a întări încrederea, în condiţiile în care această ţară caută sprijinul Ungariei pentru a putea deveni membră a NATO, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

