stomatolog
Pășim cu teamă în cabinetul stomatologului, închidem ochii și sperăm ca acesta să ne scape rapid de durere. Dar dacă nu știm cui să ne adresăm și la ce să fim atenți atunci când vine vorba de aparatura folosită, riscăm să plecăm cu boli grave, ca, de exemplu, hepatita.
Crește incidenţa cariilor profunde la copii. Unu din cinci copii are nevoie de tratamente complexe pentru dinţii de lapte
Numărul este în creştere cu 30%, comparativ cu primele şase luni ale anului trecut. Mai mult, o treime dintre copiii care sunt aduși la dentist nu mai pot mânca din cauza disconfortului cauzat de cariile avansate, ceea ce implică deseori o durere greu de suportat.
Aparate dentare gratuite. Programul Primăriei Capitalei este dedicat elevilor între 7 şi 16 ani
Zâmbim ştirb pentru că în copilărie cei mai mulţi dintre noi nu au trecut pragul unui cabinet stomatologic. Aparatul dentar era prea puţin cunoscut, iar lipsa de atunci e "plătită" acum, la maturitate. Astăzi, cei care îşi permit, le pun copiilor aparat dentar, pentru alţii însă - plăteşte Primăria. Câteva mii de elevi din Bucureşti, cu vârste între 7 şi 16 ani pot accesa un program gratuit.
Copii la stomatolog. În prima lună de vacanță, medicii din școli au acordat 1700 de consultații stomatologice
Elevii din Capitală primesc şi în această perioadă consultaţii stomatologice gratuite. Statisticile sunt îngrijorătoare. Trei din patru copii au carii. Medicii spun că de vină sunt în primul rând părinţii pentru că le dau dulciuri în exces. În acelaşi timp, cei mici nu sunt prieteni cu periuţa şi pasta de dinţi.
Înșelată și mutilată de stomatolog: "Mi-a omorât nervii la dinţii sănătoşi în loc să îmi facă ceva la dintele acela"
Visul de a avea o dantură frumoasă a împins-o pe o femeie să caute un ortodont. L-a găsit la parterul unui bloc din Capitală dar bucuria s-a transformat de la prima ședință într-un calvar. Femeia spune că după o extracție nu a mai putut nici să bea apă din cauza durerilor. Plătise toată lucrarea dar nu a mai dat de doctoriță. Nu a avut altă soluție decât s-o dea în judecată. Cere banii înapoi și daune morale. Colegiul Medicilor susţine că specialistul nu mai are dreptul să profeseze.
România, în topul țărilor în care populația are probleme dentare grave. Tot mai mulți români își fac implanturi
A crescut numărul românilor care își fac implanturi dentare. E o soluție costisitoare, iar cei care sunt nevoiți să apeleze la ea ajung să se împrumute la bănci sau să plătească în rate. Decontările din partea statului sunt aproape inexistente.
Campanie pentru prevenirea cancerului oral. Un control vă poate salva viața!
Un control stomatologic la fiecare şase luni poate salva nu doar dinţii, ci chiar viaţa. Numărul celor afectaţi de cancerul oral, la vârste tot mai mici, este în creştere. Ajung însă la medic, deseori, prea târziu. Au constatat-o medicii de la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Dan Teodorescu" din Capitală, unde oamenii au putut beneficia de consultaţii gratuite.
Zâmbeşte sănătos! 80 la sută dintre români au probleme dentare
O igienă orală bună este esenţială pentru calitatea vieţii şi pentru un corp sănătos. Stăm bine la teorie dar, în practică, mulţi români au probleme dentare.
Rate la stomatolog. Cabinetele private le oferă soluții de plată pacienților
Românii nu îşi mai permit să zâmbească. Spun că îi costă prea mult, aşa că amână, pe cât se poate, vizita la stomatolog. Mai ales că sunt puţine cabinete în contract cu Casa de Sănătate. Serviciile decontate de stat fiecărui medic ajung doar pentru câţiva pacienţi.

