Marți 17 iunie 2025 | București 31˚C / Senin

Trupul turistului dispărut în valuri la Eforie Nord a fost găsit. Mai multe persoane au fost amendate de poliţie pentru că nu au respectat avertismentele salvamarilor

Trupul turistului dispărut în valuri la Eforie Nord a fost găsit. Este al şaselea care îşi pierde viaţa în această săptămână la mare, din cauza scăldatului în condiţii periculoase. Un alt bărbat dispărut în valuri la Vama Veche este căutat în continuare. Mai mulţi turişti au fost amendaţi de poliţie pentru că nu au respectat avertismentele salvamarilor şi s-au aventurat în apă când era arborat steagul roşu. Poliţiştii şi jandarmii patrulează şi astăzi în staţiunile de pe litoral.

Ce se întâmplă când e steag roşu şi turiştii refuză să iasă din apă? Şef Serviciu Salvamari: Nimic. Noi suntem nişte păcălici care facem tot posibilul să se întoarcă în viaţă

Salvamarii români nu au foarte multe instrumente prin care să poată controla atitudini şi reacţii cel puţin nerezonabile ale unora dintre turiştii prezenţi pe litoral. Cei din urmă sunt ghidaţi de convingerea că dacă au plătit o vacanţă înseamnă că pot face orice şi refuză să accepte interdicţiile temporare de intrare în mare. De aceea se pierd vieţi omeneşti pentru că uneori nici salvamarii nu pot face minuni. Sunt voci care cer întărirea autorităţii salvamarului şi altele care spun că există lege care permite amendarea turiştilor în anumite situaţii, numai că nu se aplică ca la carte.

Salvamarii au avut nevoie de jandarmi să țină turiștii departe de apă

Pe litoral sunt valuri mari şi curenţi extrem de periculoşi, iar salvamarii au arborat și astăzi steagul roșu care le interzice turiştilor să intre în mare. Sunt însă mulţi care ignoră avertismentul. Câțiva turiști de la Eforie s-au revoltat şi chiar s-au îmbrâncit cu salvamarii. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire și alte violente dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Vă avertizăm, urmează imagini cu puternic impact emoțional!

Schimbare de vreme pe litoral. Pericol maxim din cauza valurilor și curenților. Pe plaje e arborat steagul roșu

Este pericol maxim la malul mării din cauza vântului puternic. Iar salvamarii au arborat steagul roșu în toate stațiunile de pe litoral, astfel că turiștii nu au avut voie între în apă. Sub forţa rafalelor, s-au format valuri mari și curenți periculoși, care mătura totul în cale. Sunt însă turiști care continuă să ignore orice avertisment și se aventurează în mare, deși numai ieri șase persoane au murit înecate. Atenție, urmează informații cu puternic impact emoțional!

Valuri mari în stațiunile din sudul litoralului. 12 oameni au murit înecați în acest sezon estival și un tânăr e încă dat dispărut

Vara se apropie de final. Pe litoral soarele a fost scump la vedere în ultimele zile, iar marea extrem de agitată, cu valuri mari și curenți puternici. Salvamarii au arborat din nou steagul roșu, dar până la urmă au avut nevoie de intervenția polițiștilor ca să îi convingă pe oameni că e foarte periculos să între în apă. Două persoane au fost salvate în ultimul moment din mare, în stațiunea Jupiter unde valurile au avut 2 metri.

Trei persoane s-au înecat în mare, dintre care un salvamar în timp ce încerca să salveze un turist. Alţi patru turişti au fost salvaţi din valuri

Zi neagră pe litoral. Doi turiști și un salvamar au murit înecați în valurile de la Eforie și de la Saturn. Alte patru persoane au fost scoase din valuri de turişti şi de salvamari şi au primit îngrijiri medicale. Steagul roșu care interzice înotul a fluturat încă de dimineață pe toate plajele, însă mulți turiști au ignorat pericolul. Salvamarii sunt uneori copleșiți: sunt turiști care își riscă viața alături de copii aventurându-se în larg cu saltele și fără să țină cont de avertismente.

Ultima Oră

Cele mai citite