spitalul victor babes bucuresti
Tragedia de luni seara de la Spitalul Victor Babeş din Capitală zguduie din nou sistemul medical din România, mai ales că vine într-un context extrem de tensionat în sănătate, după multe incidente care au avut loc în spitalele de la noi din ţară. Invitatul de marți seară de la Tema Zilei a fost Radu Ţincu, medic primar ATI, Spitalul de Urgență Floreasca.
Filmul evenimentelor tragediei de la Institutul Victor Babeș. Tirul ATI fusese adus de la Ploiești, unde a avut probleme tot cu alimentarea cu oxigen
Pentru cei opt pacienţi cu COVID-19 din unitatea mobilă de terapie intensivă, coşmarul a început după ora 17. Apăruse o defecţiune la instalaţia de oxigen. Trei bolnavi de COVID au murit sufocaţi, iar cinci pacienți au fost salvaţi şi sunt acum îngrijiţi în alte spitale din București.

Ministrul Sănătății: Primul lucru, după ce-am aflat de tragedia de la Victor Babeș - să-i transferăm pe cei cinci pacienți. Acolo, ne-am asigurat că Poliția și rudele victimelor au fost anunțate
Vlad Voiculescu a venit cu precizări în legătură cu tragedia de la Institutul Victor Babeș. Trei pacienți au murit luni, după ce ventilatoarele din tirul ATI au intrat în avarie, din cauza creșterii presiunii de oxigen. Conferința de la Ministerul Sănătății a fost transmisă de TVR1, TVR Plus și pe contul de Facebook al Știrilor TVR.

STS, în cazul "Victor Babeş": Un cadru medical a apelat de două ori 112
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a precizat că au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în cazul incidentului de la Spitalul "Victor Babeş", potrivit Agerpres.
Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul de la Spitalul Victor Babeş. Anchetatorii vor să afle de ce s-au oprit deodată toate ventilatoarele care îi ţineau în viaţă pe pacienţi
Concluziile preliminare ale anchetei de la Spitalul Victor Babeș arată că presiunea crescută în instalațiile de oxigen a produs defecţiunea care a cauzat moartea celor trei pacienţi, iar necropsia a arătat că motivul decesului a fost insuficiența respiratorie acută. Acum, autorităţile caută vinovaţii în cazul tragediei de la spitalul Victor Babeş. Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. De azi-noapte a început un adevărat maraton de audieri. Anchetatorii vor să afle de ce s-au oprit deodată toate ventilatoarele care îi ţineau în viaţă pe pacienţi. Şi trebuie să stabilească dacă a fost defecţiune tehnică sau eroare umană.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, transmite condoleanțe familiilor îndurerate după tragedia de la Babeș. Va cere un control privind problemele tehnice
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat luni seară că a aflat în jurul orei 18.30 despre ce s-a întâmplat în tirul ATI COVID de la Spitalul Victor Babeș din Capitală. Ministrul a mers acolo pentru a vorbi cu medicii.

Premierul F. Cîțu: Cetățenii trebuie informați despre ce s-a întâmplat la Victor Babeș. Raed Arafat: O presiune bruscă a făcut ca ventilatoarele să se oprească. Nu știm de ce, o anchetă e în curs
Premierul Florin Cîțu și secretarul de stat Raed Arafat au susținut declarații, după tragedia de la Institutul Victor Babeș de luni noapte. Vă reamintim că trei pacienți au murit în tirul ATI COVID de la Institutul Victor Babeș din Capitală, după ce s-au defectat toate ventilatoarele instalației de oxigen.

Trei pacienți au murit în tirul ATI COVID de la spitalul Victor Babeș din Capitală, după ce s-au oprit toate ventilatoarele instalației de oxigen. Filmul evenimentelor
Trei pacienți bolnavi de COVID și-au pierdut viața la unitatea mobilă de terapie intensivă inaugurată în incinta spitalului bucureștean "Victor Babeș" cu doar două zile în urmă. Din primele informații, cele trei persoane au murit din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen a unității mobile. Cinci pacienți au fost transferați în alte unități. Potrivit DSU, toate ventilatoarele au intrat simultan în avarie, iar reprezentantul firmei care se ocupa de mentenanță a refuzat să intre în tir, deși i s-a oferit echipament de protecție.
Unitate medicală modulară la Spitalul "Victor Babeș" din Capitală pentru pacienții care suferă de alte afecțiuni decât infecția cu noul coronavirus
Un nou spital modular, dotat cu 500 de paturi, vine în ajutorul pacienților asimptomatici infectați cu noul coronavirus.